Nicolăescu: Opt SMURD regionale, din 2008
Declaraţia a fost făcută după ce mai mulţi jurnalişti i-au cerut un punct de vedere faţă de incidentul de vineri, când Ambulanţa Călăraşi a refuzat colaborarea cu SMURD Bucureşti, elicopterul de la unitatea din Capitală fiind intenţionat dirijat mai departe de locul unde a avut loc accidentul de pe Autostrada Soarelui, iar medicilor li s-a spus că nu au răniţi de transportat. În schimb, oră mai târziu, doi răniţi erau aduşi cu salvarea la Spitalul "Sf. Pantelimon" din Capitală.
"Coordonatorul SMURD mi-a spus că la Călăraşi a fost o mică bâlbâială. Voi cere mai multe date. Oricum, sistemul integral de urgenţă va fi gata din 2009, iar un an mai devreme vom crea cele opt SMURD regionale. Fiecare SMURD regional va avea arondate câte patru-cinci judeţe", a mai spus, luni, ministrul. Demnitarul nu a vrut să facă precizări cu privire la statutul serviciilor de ambulanţă în raport cu SMURD regionale. Dar nici nu a negat faptul că salvările ar putea fi incluse în structura acestora.