Asiguraţii CASCO implicaţi în accidente fără victime nu mai trec pe la Poliţie pentru acte, din 2009
Şoferii care au poliţe CASCO implicaţii în accidente de circulaţie soldate doar cu avarierea propriului vehicul vor putea solicita asigurătorului, de la 1 ianuarie 2009, documentele pentru reparaţia maşinii fără să mai fie necesară deplasarea asiguratului la Poliţie.
Asiguraţii CASCO implicaţi în accidente fără victime nu mai trec pe la Poliţie pentru acte, din 2009 (Imagine: Mediafax Foto)
"Suntem conştienţi de faptul că pentru asigurători implementarea acestor norme va însemna un efort suplimentar de resurse umane şi timp. Pentru asiguraţi, însă, aceste norme sunt o alternativă la actuala procedură, ceea ce înseamnă practic o economie de timp prin eliminarea drumului la unitatea de poliţie", a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele CSA, Angela Toncescu.
Prevederea este inclusă în Ordinul 12/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), publicat în Monitorul Oficial la finele lunii iulie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Potrivit actului normativ, companiile de profil emit asiguraţilor lor CASCO, la cerere, începând cu 1 ianuarie 2009, documentele pentru repararea vehiculelor, inclusiv în cazul în care se constată daună totală şi maşina nu mai poate fi reparată.
Asigurătorul va elibera documentele pentru începerea lucrărilor de reparare a vehiculului după ce posesorul poliţei CASCO îl va înştiinţa despre pagubele produse fie într-un accident de circulaţie din care a rezultat numai avarierea propriei maşini, fie în alte împrejurări decât un accident de circulaţie.
În aceste două situaţii, deplasarea asiguratului CASCO la Poliţie nu mai este necesară, au precizat reprezentanţii instituţiei.
Declaraţiile de accident şi documentele de începere a lucrărilor pentru repararea vehiculului vor fi emise de asigurători şi vor conţine informaţiile prevăzute în anexele Ordinului 12/2008.
Potrivit actului normativ, eliberarea documentului de începere a reparaţiilor nu constituie nota tehnică finală de constatare a daunelor şi nici obligaţie de plată din partea asigurătorului.
Potrivit CSA, numărul poliţelor CASCO în vigoare la 30 iunie se situa la circa 1,3 milioane, emise de 26 societăţi de profil.
La nivelul Capitalei, unde este concentrat circa o treime din parcul auto naţional, au fost înregistrate în 2007 un număr de 73.700 de accidente rutiere soldate doar cu daune materiale, conform informaţiilor furnizate de Constantin Stroescu, comisar şef la Brigada de Poliţie Rutieră din Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO