Medicul din Iaşi care a povestit cum a fost prima sa experienţă în secţia de ATI a spitalului din Suceava revine cu noi mărturisiri. Mihai Mărginean îţi spune că a vrut să te facă părtaş al suferinţei lui, pentru a învinge epidemia împreună.
„Medicii de aici, din Suceava, nu ştiu când se termină. Eu am venit, încerc să fac tot ce pot, încerc să îi ajut, dar ştiu că peste un număr de zile, peste un număr de kilometri mă voi opri şi voi pleca. Ei nu ştiu, au 40 de ture. Din punctul meu de vedere, oamenii ăştia sunt eroi. Apoi, îţi mai spun eu cine sunt eroi. Haideţi să ne imaginăm puţin cum se vede terapia intensivă prin ochii unui pacient. Un om care stă în pat cu masca de oxigen şi peste masca de oxigen cu o mască chirurgicală. Simte că nu are aer, ba e cald, ba e frig, poate îi e foame, nu are aer nici măcar să mănânce, nu poate să îşi dea jos masca de oxigen. Şi în jurul lui se plimbă oameni îmbrăcaţi în combinezoane albe, fără faţă, cu nişte ochi aburiţi, cu nişte viziere şi nu are cum să fie decât o imagine absolut înspăimântătoare. Şi aceşti oameni, din puctul meu de vedere, sunt eroi”, spune Mihai Mărginean, medic militar ATI detaşat la Suceava.
„Cu mine în tură a fost repartizat un coleg de aici din Suceava. Pot să spun că după tura aceea făcută împreună mă simt foarte apropiat de el. Simt că e ca şi cum ne cunoaşte dintotdeauna. Simt că vibrăm împreună. Şi m-am gândit oare de ce, de ce se întâmplă lucrul ăsta câteodată când întâlneşti pe cineva şi în timp foarte scurt ajungi să creşti o legătură care poate dăiunui uneori ani de zile. Răspunsul este suferinţa, am trecut prin aceeaşi suferinţă împreună. Am vrut ca toţi oamenii să simtă acelaşi lucru, toţi oamenii să îmi fie parteneri, să facă parte din aceeaşi suferinţă. Pentru că aşa, la final, vom fi împreună”, adaugă acesta.
„Să nu îşi închipuie cineva că în curtea spitalului sunt 10.000 de militari cu arme automate, că mărşăluiesc peste tot, cântând „Treceţi batalioane române Carpaţii” sau că, în timp ce îţi faci activitatea pe secţie, cineva te supraveghează cu luneta. Nici vorbă, militarii nu au călcat pe secţie. De fapt, toţi militarii sunt o mână de oameni. Oamenii aceştia, care puteau să stea acasă şi să se uite la televizor cu familiile lor cum se întâmplă tot ce se întâmplă la Suceava, au fost chemaţi aici. Puteau să refuze, sunt convins de asta, dar nu au făcut-o. Nu i-am cunoscut dinainte, acum i-am văzut prima dată, ne-am întâlnit la primul briefing, când am ajuns aici. Mi s-a părut că pun problema foarte corect, mi s-au părut nişte oameni foarte implicaţi şi care suferă alături de toţi cei care suferă aici”, mai spune Mihai Mărginean.
Medicul detaşat la Suceava adaugă că „în primele momente, zile, dezordinea era atât de mare, încât şi ei au fost copleşiţi. Să nu vă închipuiţi că au avut la dispoziţie totul. Nu au avut. Au încercat să improvizeze acolo unde lucrurile nu au funcţionat cum trebuie şi au învăţat pe parcurs. Acest parcurs este de câteva zile”.
„Este aşa cum ai sta în faţa unui braj care s-a rupt şi curge spre tine un puhoi imens de apă şi tu stai cu mâinile întinse şi te bucuri dacă prinzi un peştişor din ăia mulţi care trec pe lângă tine. Dacă ai prins, totuşi, unul, te bucuri pentru el, ştii că nu poţi să îi prinzi pe toţi, e imposibil. Dar trebuie să încercăm”, afirmă acesta.
„Suntem în suferinţa aceasta împreună. Ştoiu că ei suferă, le înţeleg suferinţa. Şi noi suferim alături de voi. Dar cred că, împreună, vom reuşi să trecem peste asta. Nu vă piedeţi speranţa şi luptaţi cu ce aveţi la dispoziţie. Dacă tot ce puteţi să faceţi este să staţi prin casele voastre, faceţi asta. Dacă puteţi să îi ajutaţi pe colegii voştri medici, asistenţi şi personal auxiliar din spital, faceţi-o cum puteţi. Dacă sunteţi pacienţi, rezistaţi. Împreună, vom reuşi până la urmă să învingem”, mai spune medicul.