- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.04.2013, 11:10)
- Aurelia Alexa
Asociaţia Accept cere CNCD şi PNL sancţionarea declaraţiilor publice homofobe ale lui Puiu Haşotti
Asociaţia Accept cere Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Partidului Naţional Liberal "sancţionarea neîntârziată" a lui Puiu Haşotti pentru declaraţiile acestuia potrivit cărora homosexualii sunt "oameni bolnavi" şi homosexualitatea "nu este o stare firească".
Urmărește
620 afișări
Puiu Haşotti (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)
Reprezentanţii Asociaţiei Accept au precizat că în această săptămână vor depune la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării o plângere la adresa lui Puiu Haşotti, susţinând că declaraţia acestuia despre persoanele de orientare homosexuală este "scandaloasă".
"Declaraţia potrivit căreia persoanele de orientare homosexuală sunt bolnave este scandaloasă, inacceptabilă şi intră sub incidenţa legii. Vom depune în această săptămână o plângere adresată CNCD pentru soluţionare competentă, pe măsura gravităţii acestei afirmaţii politicianiste inepte şi a efectelor publice pe care le produce", a spus directorul executiv al Asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu, citat într-un comunicat de presă remis luni agenţiei MEDIAFAX.
Asociaţia Accept solicită sancţionarea imediată a politicianului, atât de către autorităţile care au competenţe în domeniu, cât şi de către PNL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
"Solicităm, de asemenea, PNL să se delimiteze neîntârziat de poziţia exprimată public de domnul Haşotti, care afectează dreptul la demnitate al unui grup minoritar din societatea românească, protejat de către lege. Opiniile primitive şi homofobe ale acestui politician nu îşi au locul într-un partid democratic, cu solide valori liberale, şi trebuie condamnate ca atare", a mai spus Florin Buhuceanu.
Preşedintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce nu a primit deocamdată vreo sesizare privind declaraţiile despre homosexuali ale senatorului Puiu Haşotti şi că nu se poate antepronunţa legat de acestea.
Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat că nu are "absolut nimic" să le reproşez homosexualilor, pe care îi consideră "doar nişte oameni bolnavi", el comentând astfel iniţiativa deputatului USL Remus Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.
"Domnul deputat Remus Cernea se dovedeşte un extravagant, ca să folosesc un cuvânt liniştit. Eu nu am absolut nimic să le reproşez homosexualilor, îi consider doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească, nu este o relaţie naturală, motiv pentru care, după părerea mea, nu are absolut nicio şansă", a declarat Puiu Haşotti pentru Ştirile ProTV, întrebat despre iniţiativa lui Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.
Sâmbătă, Puiu Haşotti a declarat pentru MEDIAFAX că cere PSD Constanţa retragerea sprijinului politic acordat deputatului Remus Cernea, pentru iniţiativa acestuia privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.
În replică, secretarul executiv al PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, a declarat corespondentului MEDIAFAX că preşedintele Partidului Verde, deputatul USL de Constanţa Remus Cernea, nu mai este membru al PSD, astfel că social-democraţii nu au ce sprijin să îi retragă acestuia.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe