Asociaţia Magistraţilor şi Procurorilor, către JAI: Nu daţi curs adresei, privind încălcarea independenţei justiţiei, trimisă de cele trei asociaţii

"Scrisoarea celor 3 asociaţii profesionale, adresată ieri, 6 februarie 2019, Reuniunii Consiliului JAI, prin care se susţine încălcarea principiului independenţei justiţiei, conţine afirmaţii cu care, prin raportare la argumentele obiective anterior expuse, nu putem fi de acord şi nu ne reprezintă, aşa încât solicităm Consiliului JAI să nu îi dea curs", se arată în scrisoarea transmisă către membrii JAI de către Asociaţia Magistraţilor din România şi cea a procurorilor.

Documentul vine ca urmare a unei scrisori trimise de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie care au cerut miniştrilor de justiţie din statele UE, reuniţi la Bucureşti, în această perioadă, să ia în calcul includerea pe ordinea de zi a situaţiei respectării independenţei justiţiei din România. Documentul menţionat face referire la măsurile luate în "condiţiile în care Rapoartele Comisiei Europene emise în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, avizele Comisiei de la Veneţia şi Rapoartele GRECO sunt nesocotite de reprezentanţii Statului român”.

Ca răspuns, AMR şi Asociaţia Procurorilor din România precizează că sunt probleme legate de modul de colectare a informaţiilor care au stat la baza rapoartelor MCV.

"În ultimii ani, asociaţiile noastre profesionale au arătat public şi argumentat faptul că modalitatea de culegere a datelor pentru întocmirea rapoartelor MCV a permis strecurarea unor erori/inexactităţi/afirmaţii trunchiate care nu pot face decât deservicii independenţei justiţiei pentru că nu reflectă situaţia-premisă în mod corect. Fără a face o prezentare exhaustivă la acest moment, vă aducem la cunoştinţă câteva dintre aceste aspecte pe care considerăm că este necesar să le cunoaşteţi, în interesul independenţei justiţiei şi al corectei îndepliniri a obligaţiei de a da curs recomandărilor MCV:

i) Rapoartele MCV au privit, în mod majoritar, progresele din domeniul justiţiei, prin prisma luptei împotriva corupţiei şi a acţiunilor preventive în materie de corupţie, lăsând impresia greşită că acestor obiective – cărora nu li se poate nega importanţa pentru societate – li s-ar subsuma întreaga sau cea mai mare parte a activităţii sistemului de justiţie. În plus, locul şi rolul instanţelor de judecată a fost aproape „uitat”. Atunci când s-au referit la combaterea corupţiei la nivel înalt, rapoartele MCV au avut în vedere DNA şi, sporadic, ÎCCJ (în această ordine!), cu accent pe „independenţa sau eficacitatea DNA”. Curţile de apel au fost amintite pasager, cu trimitere la combaterea corupţiei la nivel înalt, iar când s-a vorbit despre combaterea corupţiei la toate nivelurile, rapoartele au ignorat, fără justificare, instanţele de judecată.

Excluderea referirilor la activitatea majorităţii instanţelor, esenţiale în înfăptuirea progreselor din ultimii ani, dovedeşte o înţelegere deformată a fenomenului judiciar românesc. În aceste condiţii, referirile timide, tangenţiale la „volumul de muncă excesiv al instanţelor”, care continuă să „greveze asupra consecvenţei hotărârilor judecătoreşti”, nu sunt de natură că contureze o imagine clară a realităţilor sistemului de justiţie şi nici să aprofundeze problemele acestui sistem.

ii) Rapoartele din 2017, 2018 nici măcar nu amintesc de „Memorandumul privind situaţia Justiţiei”, document programatic elaborat de asociaţiile profesionale şi adoptat de majoritatea covârşitoare a instanţelor (peste 80%), în septembrie 2016, prin care s-a solicitat respectarea independenţei sistemului judiciar şi implementarea unui număr de 17 măsuri, printre care garantarea şi respectarea statutului magistraţilor, independenţei acestora, publicarea de către Comisia Europeană a metodologiei pe care o urmează în redactarea raportului privind MCV, a numelui experţilor consultaţi şi a tuturor ONG-urilor şi instituţiilor consultate cu privire la sistemul de justiţie din România, precum şi asigurarea unei transparenţe depline în cooperarea instituţională cu serviciile de informaţii.

iii) În Raportul tehnic din noiembrie 2018 se afirmă că proiectele anterioare de modificare a Legilor Justiţiei (începând cu anul 2015) au fost abandonate, în cele din urmă, în favoarea noilor modificări care au beneficiat de un proces de adoptare accelerat în Parlament. Din compararea formei proiectului de modificare a Legilor Justiţiei (adică Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii), astfel cum a rezultat după finalizarea discuţiilor în Grupul de lucru de la Ministerul Justiţiei (aprilie 2016), cu forma proiectului, aşa cum a fost votată în Comisia specială comună a Parlamentului (decembrie 2017), reiese cu claritate că proiectul anterior nu a fost abandonat, ci o serie dintre propunerile discutate/solicitate în anii 2015 şi 2016 (cu privire la carierea, drepturile, statutul judecătorilor şi procurorilor, la organizarea judiciară, la atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, la organizarea şi funcţionarea acestuia, la procedura disciplinară) se regăsesc în forma din decembrie 2017.

iv) În Raportul MCV se arată că obligaţia ca magistraţii să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare în raport cu celelalte puteri ale statului limitează libertatea de exprimare şi de informare. (...) Independenţa judecătorului nu înseamnă libertatea absolută de exprimare sau manifestare după criterii arbitrare, ci cu respectarea obligaţiei de rezervă, astfel cum rezultă din jurisprudenţa CEDO şi a Curţii Constituţionale. Prin urmare, Curtea Constituţională a conchis că luările publice de poziţie pot fi ferme, însă, în acelaşi timp, trebuie să fie animate de un respect instituţional ce trebuie să caracterizeze activitatea oricărui funcţionar al statului.

v) Din verificarea textelor Legii nr. 304/2004, se poate constata că dispoziţiile legale nu cuprind riscul de a afecta chiar rolul CSM de apărare a judecătorilor şi procurorilor împotriva unor declaraţii publice din partea altor organisme ale statului. Arătăm, în acest context, că în Lege sunt stabilite, în mod expres, dreptul, respectiv obligaţia CSM de a apăra, la cerere sau din oficiu, judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea, fiind prevăzute şi dreptul/obligaţia CSM de a apăra independenţa puterii judecătoreşti. Totodată, pentru a consolida dreptul judecătorilor şi procurorilor de a fi apăraţi împotriva actelor care le-ar putea afecta independenţa, legiuitorul a stabilit, în mod distinct, posibilitatea acestora de a se adresa CSM, pentru a se dispune măsurile necesare, conform legii, fiind prevăzute şi remediile pe care Consiliul le poate utiliza/dispune.

vi) Referitor la afirmaţia din Raportul tehnic MCV vizând eliminarea din statutul procurorilor a referinţei anterioare la independenţa acestora, subliniem, în primul rând, că modalitatea de organizare ierarhică a Ministerului Public, de tipul celei instituite prin Constituţie şi Legea nr. 303/2004, constituie unul dintre cele 3 modele de organizare la nivel european, acceptate de Comisia de la Veneţia, astfel cum rezultă din documentele acesteia. În al doilea rând, arătăm că independenţa procurorilor în exercitarea atribuţiilor se regăseşte expres în Legile Justiţiei – fiind susţinută cu ocazia dezbaterilor în Comisia specială comună, necesitatea prevederii independenţei procurorilor în legea organică. În concret, independenţa procurorilor este prevăzută în 7 texte din Legile nr. 303/2004 şi 304/2004.

vii) În Raportul tehnic MCV se arată că CSM a reuşit să vorbească într-un singur glas în septembrie 2017, respingând modificările propuse ale legilor justiţiei, după consultarea tuturor instanţelor şi parchetelor. Însă, această afirmaţie este contrazisă tocmai de Hotărârea Plenului CSM nr. 974/28.09.2017, prin care s-a avizat negativ Proiectul de modificare a Legilor Justiţiei, hotărârea fiind luată cu 10 voturi „pentru” un aviz negativ, existând, însă, şi 8 voturi „pentru” acordarea unui aviz pozitiv (a se vedea „Ordinea de zi soluţionată din data de 28 septembrie 2017”).

În acest sens, relevantă este asumarea de către CSM a dialogului cu organul legislativ, prin participarea constantă la şedinţele Comisiei speciale comune, prin expunerea punctului de vedere cu privire la fiecare dintre textele de lege dezbătute, prin formularea unei serii de propuneri/observaţii şi – deosebit de important! – prin însuşirea majorităţii acestora de către organul legislativ, în cadrul dezbaterilor din Comisia specială comună. În rapoartele întocmite după încheierea acestor dezbateri, CSM a fost menţionat în peste 300 de locuri la „amendamente”, deci ca autor sau susţinător al propunerilor de modificare şi completare a Legilor Justiţiei, din care de peste 250 de ori la amendamente admise – cifre ce reprezintă un număr foarte mare de propuneri pe care CSM le-a făcut cu ocazia dezbaterilor. Mai mult decât atât, deşi a dat „aviz negativ”, CSM a venit inclusiv cu propuneri nediscutate cu instanţele şi parchetele.

viii) În privinţa afirmaţiei din Raportul tehnic MCV potrivit căreia „justificarea aplicării unui tratament special în cazul magistraţilor în comparaţie cu alţi funcţionari publici nu a fost clarificată” – cu referire la Secţia pentru investigarea infracţiunilor comise de magistraţi –, subliniem că includerea magistraţilor în categoria „funcţionarilor publici” dovedeşte o necunoaştere a principiilor generale ce guvernează organizarea judiciară în România, statutul judecătorilor şi procurorilor, normele constituţionale.

De asemenea, Raportul tehnic a ignorat realitatea Constituţiei şi a Codului de procedură penală, prin care sunt instituite derogări multiple de la competenţa materială obişnuită a parchetelor şi/sau instanţelor, având în vedere criteriul calităţii persoanei (în cazul deputaţilor şi senatorilor, în cazul punerii sub acuzare a Preşedintelui României şi în cazul miniştrilor, în cazul judecătorilor Curţii Constituţionale, membrilor CSM, judecătorilor ÎCCJ şi procurorilor de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, în cazul judecătorilor de la judecătorii, tribunale, procurorilor de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, în cazul magistraţilor-asistenţi de la ÎCCJ, judecătorilor de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, în cazul senatorilor, deputaţilor şi membrilor din România în Parlamentul European, membrilor Guvernului, membrilor Curţii de Conturi, preşedintelui Consiliului Legislativ, Avocatului Poporului, adjuncţilor Avocatului Poporului şi chestorilor, avocaţilor, notarilor publici, executorilor judecătoreşti, controlorilor financiari ai Curţii de Conturi, auditorilor publici externi).

Prin urmare, aşa cum a subliniat Curtea Constituţională în Decizia nr. 33/23.01.2018, stabilirea unor reguli speciale de competenţă cu privire la o anumită categorie de persoane nu reprezintă un element de noutate în actualul cadru normativ procesual penal. Aşadar, nici anterior modificărilor aduse Legilor Justiţiei, judecătorii şi procurorii nu erau urmăriţi penal şi judecaţi după regulile comune de competenţă şi, cu atât mai puţin, după regulile de competenţă aplicabile funcţionarilor publici.

Mai mult, Raportul tehnic trece sub tăcere realitatea potrivit căreia o astfel de structură exista deja. În concret, prin Ordinul procurorului sef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 10/31 ianuarie 2014 a fost înfiinţat „Serviciul de combatere a corupţiei în justiţie“, cu competenta de a investiga toate infracţiunile de corupţie săvârşite de către judecători şi procurori.(..).

x) Raportul tehnic MCV doar enunţă în câteva rânduri problema modului în care au fost modificate textele privind răspunderea materială a magistraţilor, fără să formuleze o recomandare cu privire la acest aspect de o importanţă vitală pentru independenţa justiţiei. Astfel cum am arătat de multe ori, „reconfigurarea” răspunderii materiale a judecătorilor şi procurorilor într-un sens ce aduce atingere principiului independenţei judecătorului, privit ca atribut esenţial, necesar înfăptuirii actului de justiţie, nu poate avea decât efecte negative pentru sistemul de justiţie şi pentru cetăţean.
xi) Succint, în legătură cu precizările privind numirea/revocarea procurorilor şefi şi rolul ministrului Justiţiei în această procedură, răspunderea materială a magistraţilor, înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, revocarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, stimularea pensionării anticipate, coroborată cu perioada de formare a magistraţilor, articolele din