- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.02.2014, 16:37)
- Elvira Gheorghita
Asociaţiile Bolnavilor de Cancer: Cele mai multe medicamente compensate, pentru cancer. Lista trebuie actualizată la trei luni
Cele mai multe molecule noi din lista de compensate, circa 16%, sunt pentru cancer, urmate de cele pentru diabet, boli reumatice, hepatite virale şi alte afecţiuni, a precizat, luni, preşedintele FABC, Cezar Irimia, care a subliniat că lista trebuie actualizată la trei luni, şi nu după şase ani.
Urmărește
408 afișări
Asociaţiile Bolnavilor de Cancer: Cele mai multe medicamente compensate, pentru cancer. Lista trebuie actualizată la trei luni (Imagine: Shutterstock)
"Ministerul Sănătăţii a declarat că va adăuga pe lista medicamentelor compensate, primăvara aceasta, 130 de molecule noi sau indicaţii terapeutice noi. Cele mai multe dintre molecule sunt destinate bolnavilor cu cancer - 16%, urmate de moleculele pentru diabet, boli reumatice, hepatite virale, insuficienţă cardiacă cronică, boli rare, Parkinson, epilepsie, osteoporoză ori transplant - pentru prevenirea respingerii grefei. Noile molecule oncologice care au primit aprobarea comisiilor de specialitate din Ministerul Sănătăţii se adresează unor tipuri de cancer fără prea multe opţiuni terapeutice până acum: melanomul metastatic, adenocarcinomul gastric, cancerul pulmonar şi altele", a spus preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia.
FABC atrage însă atenţia asupra necesităţii actualizării periodice a listelor de medicamente gratuite şi compensate, mai precis trimestrial, astfel încât "să nu se mai înregistreze sincope". "În prezent, pacienţii din România aşteaptă noile terapii de aproape şase ani", a reclamat Irimia.
Pe de altă parte, FABC subliniază că pacienţii diagnosticaţi cu afecţiuni maligne trebuie să poată primi tratamentele de care au nevoie la timp şi personalizate profilului lor oncologic.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Papa Francisc îi avertizează pe liderii mondiali despre riscurile Inteligenței Artificiale și impactul asupra adevărului
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
"Sunt salutare acţiunile derulate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în toamna anului 2013, pentru eliminarea listelor de aşteptare în oncologie, însă Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer consideră că aceste demersuri punctuale trebuie să devină normalitate, astfel încât pacienţii să poată primi tratamentul ce le este vital cât mai curând posibil. Cu excepţia tratamentelor pentru unele afecţiuni maligne hematologice, la acest moment, listele de aşteptare s-au refăcut, pacienţii cu cancer aşteptând să intre pe tratament, în medie, între câteva săptămâni şi câteva luni, în funcţie de boala oncologică de care suferă. La mulţi dintre aceşti pacienţi, boala progresează în această perioadă de aşteptare, astfel încât pacientul respectiv este scos din listă", a mai spus Irimia.
Potrivit studiului "Impactul medicamentelor compensate în România 2008 - 2013", realizat la sfârşitul anului trecut de Local American Working Group (LAWG), bugetul pe care Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) îl alocă actualizării listei variază de la 217 milioane lei, în primul an de compensare, la 487 milioane, în al treilea an, sume ce reprezintă 2,3%, respectiv 5,2% din bugetul FNUASS alocat medicamentelor în 2013.
Irimia a mai spus că autorităţile doresc ca Programul naţional de oncologie să devină, până la sfârşitul anului, unul etalon. În prezent, pe lângă sincopele legate de disponibilitatea medicamentelor, se înregistrează o lipsă acută a echipamentelor de radioterapie, precum şi a serviciilor de consiliere psihologică pentru pacienţii cu cancer, în spitale.
"Pentru bolnavii de cancer, timpul este medicamentul cel mai important. La nivel mondial, se derulează sute de studii pentru descoperirea a noi tratamente pentru cele peste 200 de boli din sfera oncologică, mai eficiente şi ţintite pe pacient. Vorbim de aşa-zisele tratamente personalizate. Este necesară o actualizare frecventă a listei medicamentelor compensate, pentru a le oferi şi pacienţilor români dreptul la aceste terapii de ultimă generaţie. Controlul eficient al cancerului presupune administrarea din timp a tratamentelor, stoparea evoluţiei bolii şi a apariţiei complicaţiilor", a continuat preşedintele FABC.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
astăzi, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria