Prima pagină » Social » ASPA a strâns câinii maidanezi din zona Arenei Naţionale, cu o zi înainte de meciul cu Franţa

ASPA a strâns câinii maidanezi din zona Arenei Naţionale, cu o zi înainte de meciul cu Franţa

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Capitalei, a strâns, luni, câinii maidanezi din parcul aflat în jurul Arenei Naţionale, stadion pe care se va disputa, marţi seară, meciul România - Franţa, din preliminariile Euro-2012.
ASPA a strâns câinii maidanezi din zona Arenei Naţionale, cu o zi înainte de meciul cu Franţa

Câinii au fost împuşcaţi cu tranchilizante şi urcaţi într-o dubă a ASPA.

De asemenea, în zona stadionului, luni dimineaţă se lucra la ultimele finisări, angajaţii de la firma care se ocupă de curăţenie măturau şi udau aleile, iar gazonul din jurul arenei era aranjat.

Echipa naţională a României va întâlni marţi, de la ora 21.30, pe Arena Naţională, reprezentativa Franţei, în cadrul grupei D a preliminariilor Euro-2012.