Atacatorul din Austria care a ucis un copil jurase credinţă Statului Islamic

Publicat: 16 02. 2025, 16:15
Actualizat: 16 02. 2025, 16:17

Suspectul în vârstă de 23 de ani, solicitant de azil în Austria, a fost arestat la şapte minute după primul apel la poliţie. În apartamentul său a fost găsit un steag al grupării teroriste, a declarat ministrul de Interne Gerhard Karner.

Un băiat de 14 ani a murit în atac, iar trei dintre cei cinci răniţi se află în terapie intensivă, au precizat autorităţile.

O tragedie şi mai mare a fost evitată datorită intervenţiei unui alt sirian, curier, care l-a lovit pe atacator cu maşina pentru a-l opri.

Atacul are loc într-un context tensionat în Austria, unde Partidul Libertăţii (FPO), de extremă-dreapta, care a câştigat alegerile din septembrie, nu a reuşit să formeze un guvern de coaliţie.

Incidentul vine la doar câteva zile după ce un cetăţean afgan a intrat cu maşina într-un grup de oameni la München, în Germania, rănind zeci de persoane, dintre care două au murit ulterior.