Prima pagină » Social » Un camion plin cu piatră s-a prăbuşit într-o râpă cu tot cu podul pe care îl traversa

Un camion plin cu piatră s-a prăbuşit într-o râpă cu tot cu podul pe care îl traversa

Peste 30 de gospodării din localitatea vasluiană Ivăneşti au rămas izolate după ce un camion plin cu piatră s-a prăbuşit într-o râpă cu tot cu singurul pod care făcea legătura cu restul satului.
Un camion plin cu piatră s-a prăbuşit într-o râpă cu tot cu podul pe care îl traversa

Fără a ţine cont de indicatorul de avertizare asupra masei maxime admisă, şoferul unei maşini de mare tonaj a încercat să traverseze podul din cartierul Balica al localităţii Ivăneşti, moment în care acesta a cedat şi s-a rupt în două. Autocamionul plin cu piatră a ajuns, cu tot cu pod, într-o râpă adâncă de câţiva metri, fiind nevoie de intervenţia unei macarale pentru ca maşina să fie scosă de acolo.

„În zonă este montat un indicator tocmai pentru a preveni astfel de evenimente. Din păcate, şoferul nu a ţinut cont de acel panou şi nici de indicaţiile localnicilor şi a forţat trecerea, rupând podul în două. Acum, peste 30 de familii din sat au rămas izolate până vom reuşi să refacem o porţiune din pod, măcar pentru accesul pietonal într-o primă fază”, a declarat, vineri, Vasile Novac, primarul comunei Ivăneşti.

Valoarea pagubelor a fost estimată de autorităţi la aproximativ două milioane de lei. Primăria din Ivăneşti a întocmit şi un proces-verbal de constatare la faţa locului, urmând să fie sesizate organele abilitate pentru recuperarea daunelor provocate de şoferul autocamionului.