Atănăsoaei: Aş vrea mai multă implicare a primarilor în campaniile de informare privind cutremurele

Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a declarat, vineri, în Parcul Herăstrău, că ar vrea mai multă implicare din partea primarilor de sector şi a primarului general în campaniile de informare privind cutremurele şi situaţiile de urgenţă, precizând că nu este mulţumit nici de pregătirea populaţiei.

Urmărește
7 afișări

Mihai Atănăsoaei a spus că nu este foarte mulţumit din punct de vedere al pregătirii populaţiei în cazul producerii unui cutremur puternic, precizând că autorităţile şi serviciile de intervenţie trebuie să se concentreze pe campaniile de informare a cetăţenilor.

De asemenea, prefectul a spus că autorităţile locale, anume primarii de sector şi primarul general, ar trebui să se implice mai mult în astfel de activităţi.

"Autorităţile locale - mă refer la primăriile de sector şi Primăria Capitalei - ar trebui şi ei să participe şi să vină alături de noi mult mai des decât o fac, pentru că în situaţia producerii unei calamităţi comitetul pentru situaţii de urgenţă se activează, iar la nivelul sectoarelor există subcomitetele locale. Între aceste două instituţii este o relaţie interdependentă, toate deciziile pe care comitetul pentru situaţii de urgenţă le ia în situaţia unui cutremur, le ia pe baza informaţiilor venite de la subcomitet, această relaţie nu trebuie obturată", a spus Prefectul Capitalei.

Mihai Atănăsoaei, prezent la exerciţiul Safe Quake în caz de cutremur organizat de ISU Bucureşti în Parcul Herăstrău, a precizat că evenimentul reprezintă o continuare a unui program început anul trecut, "un program care îşi propune să arate efectiv bucureştenilor ce se întâmplă pe parte de salvare de vieţi omeneşti în cazul producerii unui cutremur".

Atănăsoaei a spus că Parcul Herăstrău reprezintă locul de întâlnire a cetăţenilor din nordul Capitalei în cazul producerii unui cutremur, acolo fiind amenajate corturi de prim-ajutor, un spital ambulant, un cort al Crucii Roşii, existând de asemenea condiţii pentru ca un elicopter să aterizeze cu uşurinţă. El a mai precizat că în zonă nu se află clădiri ce pot cădea la un cutremur. Prefectul a mai spus că astfel de zone există în toată Capitala, iar autorităţile vor continua să atragă atenţia asupra acestui lucru.

Mihai Atănăsoaei a amintit că, în paralel, se împart ghiduri de comportament în caz de cutremur, complementare celor împărţite de Prefectură. Prefectul a precizat că 12.000 de astfel de materiale vor ajunge la asociaţiile de proprietari din Bucureşti.

În ceea ce priveşte forţele de intervenţie în caz de cutremur, Atănăsoaei a spus că autorităţile sunt suficient de pregătite, astfel de exerciţii şi campanii de informare fiind de asemenea utile.

"Aş vrea să explic bucureştenilor că acest comitet pentru situaţii de urgenţă nu e o simplă întâlnire a unor instituţii precum ISU, SMURD, pompierii, SABIF-ul (Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov) şi aşa mai departe. Este o instituţie care, în caz de nevoie, poate să strângă mii de oameni. Să nu uităm că, în afară de forţele care intervin imediat, din comitet mai fac parte inspectoratul de stat în construcţii, gazul, electricitatea, deci tot ce înseamnă utilităţi. În afară de utilajele pe care le avem în mod normal, există procedura care se numeşte rechiziţie, atunci când luăm de la societăţile comerciale de construcţie, spre exemplu tot de avem nevoie pentru a debarasa o stradă de clădiri demolate sau să curăţăm o zonă pentru a interveni mai bine. Acest comitet este o instituţie care angrenează, în primă fază, salvatorii, prima intervenţie fiind salvarea vieţilor omeneşti şi stingerea incendiilor, apoi, în funcţie de gravitatea evenimentului, se angrenează mii se oameni. În cazul în care n-ar fi suficientă forţă la Bucureşti se apelează la comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă, deci nu suntem în niciun caz singuri şi nu suntem în niciun caz neajutoraţi", a explicat prefectul.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti a organizat, vineri, în Parcul Herăstrău, o zi demonstrativă la care au luat parte şi cetăţenii bucureşteni, aceştia fiind instruiţi privind măsurile ce pot fi luate în caz de cutremur.

Cetăţenii au primit un ghid de măsuri ce pot fi luate înaintea, în timpul şi după producerea unui cutremur.

Astfel, înaintea producerii unui cutremur, bucureştenii sunt sfătuiţi să se informeze privind modul corect de comportamentare în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să înveţe metode de acordare a primului-ajutor, de evacuare, de prevenire a incendiilor, să pregătească o trusă de supravieţuire şi să stabilească un punct de întâlnire şi modalităţile în care îşi vor contacta familia în cazul în care vor fi separaţi în timpul calamităţii.

De asemenea, în timpul cutremurului, oamenii sunt sfătuiţi să se aşeze sub o masă solidă, o grindă de rezistenţă sau să stea într-un colţ al încăperii. Pompierii avertizează că nu este indicat să fie folosite scările sau liftul. În cazul în care se află într-un spaţiu deschis, oamenilor le este recomandat să se îndepărteze de clădiri, stâlpi de electricitate, cabluri sau alte construcţii. Dacă sunt prinşi sub dărâmături, cetăţenii sunt sfătuiţi să lovească ritmic într-o ţeavă sau într-un perete, astfel încât echipele de intervenţie să-i poată localiza. Oamenii mai sunt sfătuiţi să evite să ţipe, pentru a-şi conserva energia.

După producerea unui cutremur puternic, serviciile de intervenţie recomandă oamenilor să-şi păstreze calmul, să se asigure că membrii familiei sunt în regulă, să încerce să ajute persoanele aflate în dificultate, să întrerupă alimentarea cu energie electrică şi gaz dacă au posibilitatea, să iasă din clădire şi să stea într-un spaţiu deschis, să asculte la radio sau la televizor anunţurile oficiale ale autorităţilor, să urmeze recomandările transmise de acestea şi să evite folosirea telefonului mobil sau a maşinii, pentru a nu îngreuna operaţiunile de intervenţie ale autorităţilor.

În afară de împărţirea materialelor cu recomandări, în Parcul Herăstrău a avut loc o prezentare a tehnicii de intervenţie a ISU, SMURD şi a serviciului de ambulanţă, fiind amenajate corturi şi puncte de informare pentru cetăţeni.

Acţiunea s-a desfăşurat sub motto-ul "Fii pregătit pentru cutremur", iar campania face parte din proiectul Safe Quake, dezvoltat în parteneriat cu omologii bulgari şi croaţi, sub egida Comisiei Europene.

Campania de conştientizare se desfăşoară pe parcursul lunii aprilie, de către ISU Bucureşti. În perioada 15 martie -15 aprilie, campania se derulează în instituţii de învăţământ şi centre speciale de zi, îngrijire şi asistenţă din Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici