Oraşul Yokosuka, situat în prefectura Kanagawa din centrul Japoniei, a anunţat săptămâna aceasta că va începe să folosească ChatGPT pentru a ajuta la îndeplinirea sarcinilor administrative. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe portalul administraţiei locale, toţi angajaţii vor putea folosi chatbotul pentru „a scrie texte, a verifica greşelile de ortografie şi a crea idei”.
Un purtător de cuvânt al administraţiei a declarat pentru CNN că decizia privind utilizarea ChatGPT a fost luată şi din cauza crizei demografice. Se preconizează ca populaţia oraşului, de 376.171 de locuitori, va continua să scadă, iar inteligenţa artificială ar putea eficientiza unele activităţi.
Cu ChatGPT care se ocupă de sarcinile administrative de rutină, „personalul se poate concentra pe munca care poate fi făcută doar de oameni”, mai scrie în comunicatul de presă. Inteligenţa artificială nu va folosi informaţii confidenţiale, precizează comunicatul care „a fost redactat de ChatGPT şi corectat de personalul nostru (personalul Primăriei n.r.)”.