Gandul
Purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, Ioana Stancu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că în urma celor trei accidente rutiere, cinci persoane au fost rănite uşor.
Numărul accidentelor şi al tamponărilor se menţine, în continuare, sub valorile medii înregistrate într-o zi normală.
Ioana Stancu a precizat că, marţi dimineaţă, sunt semafoare defecte la intersecţiile Iuliu Maniu – Master şi Jiului – Nataţiei.
Totodată, traficul este aglomerat în zonele Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei, Constantin Brâncoveanu – Piaţa Pieptănari, Ştefan cel Mare, Bulevardul Carol, Răzoare – 13 Septembrie şi pe Bulevardul Iuliu Maniu.