Cum arată strada din Cluj care nu doarme niciodată. Se stă cu rândul la mesele de la terasă
Te gândeşti să revii la viaţa de noapte? Ca să nu îţi strice nimeni distracţia, trebuie să respecţi regulile, pentru că există riscul să dai nas în nas cu poliţiştiştii şi să fii amendat. În plus, ca să prinzi loc la terasă trebuie să îţi faci rezervare din timp.
La Cluj, Daniel şi prietenii lui au petrecut mai mult în stradă, iar la masă au stat cu rândul. Pe strada care nu doarme niciodată cluburile s-au mutat pe terase şi, în fiecare noapte, zona este împânzită de tineri dornici de distracţie.
„Este foarte dificil, să ştiţi, pentru că nu ne permite să stăm în interiorul localurilor. De cele mai multe ori stăm pe stradă. Este un mod de a încerca să păstrez legăturile, relaţiile, să nu stric prieteniile şi este singurul mod. Sunt cu prietenul meu Alex şi mai sunt doi prieteni care sunt înăuntru şi, neavând loc, facem cu schimbul”, se confesează Daniel.
Andreea a ieşit în oraş ca să sărbătorească ziua de naştere. Însă, trebuie să respecte regulile impuse în pandemie.
„Sărbătoresc ziua mea. Este nasol. Suntem doar patru persoane”, spune aceasta.
Împreună cu prietenii săi, Andrei caută o masă liberă: „Căutăm o masă liberă. Noi patru numa. Se pare că peste tot e plin. Nu e ca înainte, oricum. Cu mici restricţii, dar ne simţim bine”.
În timpul pandemiei, cel mult patru persoane pot sta la aceeaşi masă, la o terasă.