Atenţie la anunţurile „prea bune ca să fie adevărate”. Noul „cârlig” de phishing: escrocheriile legate de companiile aeriene şi rezervările de vacanţă

Cercetătorii Kaspersky au observat intensificarea activităţilor rău intenţionate, prin numeroase pagini de phishing distribuite sub numele companiilor aeriene şi legate de serviciile de rezervare.

Urmărește
1003 afișări
Imaginea articolului Atenţie la anunţurile „prea bune ca să fie adevărate”. Noul „cârlig” de phishing: escrocheriile legate de companiile aeriene şi rezervările de vacanţă

Pentru a ajuta călătorii să evite situaţiile neplăcute, experţii în securitate cibernetică împărtăşesc unele dintre cele mai răspândite scheme de fraudă folosite pentru a atrage victimele, precum şi sfaturi utile despre cum să planificaţi o vacanţă sigură, fără riscuri de acest fel.

Agregatoare de bilete false

Cele mai multe călătorii încep cu rezervarea unui bilet de avion sau de tren, iar pasionaţii de călătorii sunt adesea interesaţi să pună mâna pe oferte avantajoase. Experţii au descoperit numeroase site-uri false care pretind că oferă utilizatorilor şansa de a cumpăra bilete de avion la costuri mai mici. Astfel de site-uri web sunt de obicei pagini de phishing bine realizate, care imită serviciile unor companii aeriene şi agregatori de bilete de avion renumiţi. Unele dintre aceste site-uri web afişează chiar şi detalii ale zborurilor reale, pentru că phisher-ii cu experienţă trimit solicitări de căutare către agregatorii de zboruri şi afişează informaţiile primite de la aceştia. Cu toate acestea, în loc să livreze biletele de avion promise, ei păstrează banii care au fost transferaţi şi folosesc informaţiile personale ale victimelor în scopuri rău intenţionate (de exemplu, vânzarea detaliilor bancare şi informaţii de identificare pe dark web).

Loterie falsă pentru bilete cu reducere

Există, de asemenea, o mulţime de pagini false care încearcă să atragă călătorii cu extrageri de bilete de avion, loterie şi carduri cadou. Utilizatorilor li se oferă posibilitatea de a participa la un mic sondaj şi de a-şi introduce datele personale în schimbul unei reduceri generoase la un bilet de avion. Ca şi în cazul multor altor oferte care par a fi prea bune pentru a fi adevărate, astfel de site-uri se dovedesc a fi site-uri de phishing, care colectează informaţiile personale ale victimelor şi detaliile de card.

În plus, sondajul se încheie de obicei cu o solicitare de a distribui site-ul între prieteni, pentru a intra in posesia premiului. În astfel de cazuri, infractorii cibernetici folosesc victimele ca un instrument pentru a răspândi în continuare escrocheria. Un link trimis de către oamenii pe care îi cunoşti pare mai demn de încredere decât unul primit de la un străin. Dacă utilizatorul urmăreşte apoi link-ul şi încearcă să-şi obţină premiul, adesea descoperă că trebuie să plătească mai întâi un comision sau o taxă. După ce aceşti bani sunt plătiţi, infractorii cibernetici dispar – fără să ofere „premiul” utilizatorului în cauză.

Închirieri false

O altă tactică populară folosită pentru a înşela călătorii este reprezentată de serviciile false de închiriere. Un exemplu include oferta unui apartament de lux cu două dormitoare, aproape de centrul unei capitale europene, pentru doar 500 de euro pe lună. O altă ofertă aparent atrăgătoare este pentru închirierea unei case întregi, cu patru dormitoare, cu piscină şi şemineu, pentru doar 1.000 de euro pentru întreaga lună. Recenziile descriu o vacanţă uimitoare şi gazde ospitaliere. Acest lucru încurajează utilizatorii să plătească pentru şederea lor de o lună, dar în realitate ajung să trimită banii atacatorilor cibernetici.

Pentru a vă proteja în timp ce planificaţi o vacanţă, experţii Kaspersky recomandă:

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici