Atenţie, şoferi! Trafic îngreunat din cauza ceţii pe Autostrada Soarelui, pe A4 Ovidiu – Agigea şi pe A3 Bucureşti – Ploieşti
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, pe tronsonul kilometric 10 – 36, între localităţile Dascălu (judeţul Ilfov) şi Gherghiţa (judeţul Prahova), traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 100 de metri.
Ştirea iniţială
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră pe întreaga autostradă A2 Bucureşti – Constanţa traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 50 de metri.
De asemenea, tot în condiţii de vizibilitatea redusă sub 50 de metri se circulă şi pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzii A4 Ovidiu – Agigea.
Şoferii sunt sfătuiţi să reducă viteza, să crească distanţa în mers şi să folosească luminile corespunzător, iar în cazul autostrăzilor nu au voie să oprească pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă. În cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, ei trebuie să pornească luminile de avarie, să se echipeze cu vesta reflectorizantă, să scoată pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi să amplaseze triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari.