Atenţionare ANM de intensificări ale vântului, ninsori viscolite şi răcire accentuată / Primarul general, Gabriela Firea, a convocat, pentru ora 15:00, Comandamentul de iarnă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de vânt şi vreme rece, valabilă pentru centrul, sudul şi estul ţării, atenţionarea urmând să intre în vigoare luni la ora 16.00, fiind valabilă până marţi la ora 14.00. La munte va ninge.

Urmărește
7995 afișări
Imaginea articolului Atenţionare ANM de intensificări ale vântului, ninsori viscolite şi răcire accentuată / Primarul general, Gabriela Firea, a convocat, pentru ora 15:00, Comandamentul de iarnă

Atenţionare ANM de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte la munte

În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii îndeosebi în centrul, sudul şi estul ţării, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, iar la munte va ninge. Local se va depune strat de zăpadă, mai consistent în zona montană.

Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăşi 80...90 km/h şi va fi viscol. În Moldova, Dobrogea şi Muntenia (inclusiv în zona Municipiului Bucureşti), local, vântul va depăşi la rafală 50... 60 km/h, viscolind trecător ninsoarea.        

Vremea se va răci accentuat, vor predomina temperaturile negative, iar în noaptea de marţi spre miercuri (13/14 decembrie) va fi ger (temperaturi minime sub -10 grade) în nordul, nord-estul, centrul ţării, local în sud şi pe arii mai restrânse în rest.

Primarul general, Gabriela Firea, a convocat astăzi, 12 decembrie, de la ora 15:00, Comandamentul de iarnă, la sediul PMB.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici