Atenţionare de călătorie în Belgia din cauza unei greve în transporturi
MAE anunţă că în Regatul Belgiei vor fi perturbări ale circulaţiei trenurilor şi mijloacelor de transport în comun. Protestul se va desfăşura pe 9 şi 10 martie.
„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei că, în perioada 9-10 martie 2023, va avea loc o grevă generală în toate domeniile de servicii publice belgiene, context în care sunt aşteptate perturbări în activitatea transportului feroviar şi a mijloacelor de transport în comun”, a anunţat MAE.
Cei care intenţionează să călătorească cu trenul sunt rugaţi să urmărească pagina web a companiei căilor ferate din Belgia.