21:00, 27 Feb. 2025
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români „care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Orientală a Uruguayului asupra faptului că Institutul Uruguayan de Meteorologie (Inumet) a emis o alertă de tip cod roşu din cauza riscului crescut de incendii forestiere, valabilă pentru cea mai mare parte a teritoriului naţional”.
Românii sunt îndemnaţi să se informeze de pe site-ul Institutului Uruguayan de Meteorologie şi de pe cel al Sistemului Naţional de Urgenţă.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Uruguay (+598 92 296 297), a precizat MAE.