Potrivit meteorologilor, marţi seara şi în cursul nopţii, în regiunile vestice şi nordice se vor semnala intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse cu caracter torenţial şi grindină.
Totodată, miercuri, joi şi vineri, mai ales în cursul după-amiezilor şi al serilor, în Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi al Moldovei, precum şi în zonele montane şi submontane vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuate.
În aceste zone sunt posibile ploi torenţiale, cu descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină.
Potrivit avertizării, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30 – 40 l/mp.