„Privitor la corespondenţa purtată de Ministerul Justiţiei cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), pentru corecta informare a opiniei publice, facem cunoscut conţinutul răspunsurilor OCDE:
De asemenea, sursa citată mai precizează că OCDE precizează, în corespondenţa purtată cu Ministerul Justiţiei, faptul că: dl. Kos este preşedintele Grupului de lucru pentru tranzacţii comerciale internaţionale, acelaşi lucru fiind menţionat şi de ministrul justiţiei în data de 13 iunie 2018. Totodată, este subliniat că nu se poate prezuma faptul că respectivul interviu a fost acordat în numele OCDE, iar OCDE nu poate comenta pe marginea modului în care părerile dlui Kos au fost reflectate de presa din România.
Precizările vin după ce ministrul Justiţiei a anuţat luni dimineaţă că va publica luni răspunsul primit de la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), referitor la afirmaţiile lui Drago Kos, care a fost citat criticând decizia CCR. Tudorel Toader a precizat că se va vedea în acest fel cine denaturează adevărul.
„Astazi voi publica raspunsul primit de la OECD! Se va vedea cine denatureaza adevarul !”, a scris, luni, pe Facebook, Tudorel Toader.
Pe 13 iunie, ministrul Justiţiei anunţa că a purtat o corespondenţă cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) pentru „a afla adevărul”, iar răspunsurile arată că Drago Kos, care a criticat decizia CCR, nu este specialist anticorupţie, cum s-a vehiculat.
„M-am adresat în scris, prin urmare am întrebat dacă s-a exprimat în numele personal sau al OECD. Aţi văzut răspunsul: domnul Kos nu este, cum se spune în aşa zisul interviu şeful organizaţiei anticorupţie, este şeful la o direcţie de tranzacţii internaţionale. Nu prea are legătură anticorupţia cu tranzacţiile internaţionale. Domnul Kos nu a vorbit în numele Organizaţiei, iar pe bună dreptate, OECD nu poate să îşi exprime opinia cu privire la modul în care presa din România a preluat şi a reflectat un interviu dat – dacă a fost dat cu adevărat – în nume personal. A rulat câteva zile această informaţie prin care acest domn Kos a făcut referiri foarte critice la adresa Curţii Constituţionale şi la adresa mea, ca ministru al Justiţiei. Am vrut să cunosc adevărul: dacă este opinia OECD sau a unui domn care înţeleg că a jucat fotbal, a arbitrat şi acum dă lecţii de morală în ceea ce priveşte anticorupţia”, spunea atunci ministrul Tudorel Toader, la Antena3.
De altfel, ministrul Justiţiei a postat corespondenţa cu OECD şi pe pagina sa de Facebook.
„OECD, Din corespondenţa purtată: Drago Kos nu este şeful structurii anticorupţie din OECD. D. Kos este preşedintele Grupului de lucru pentru tranzacţii comerciale internaţionale. D. Kos nu a vorbit în numele OECD! «Nu putem comenta pe marginea modului în care părerile dlui Kos au fost reflectate de presa din România»!”, se arată în mesajul pe care Tudorel Toader l-a postat pe Facebook.
Precizările vin după ce, la începutul lunii iunie, ministrul Justiţiei anunţa că se va adresa Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), ca să i se comunice dacă declaraţiile lui Drago Kos, care a criticat decizia CCR, au fost făcute în nume propriu sau în numele Organizaţiei.
„Ameninţări de la OECD, sau manipulări interne? Luni dimineaţă, mă voi adresa OECD pentru a comunica în mod oficial dacă afirmaţiile dlui Drago Kos au fost făcute în nume propriu sau în numele OECD, aşa cum acreditează titlul materialului întocmit de Ziare.com. Într-un articol publicat în data de 1 iunie, se afirmă faptul că în numele OECD, dl Drago Kos a făcut o serie de afirmaţii, de o mare gravitate, la adresa instanţei de contencios constituţional române. Totodată, aceeaşi publicatie, citează, atribuind aceleiaşi surse, de asemenea în numele OECD, afirmaţiile potrivit cărora ”Ministrul vostru al Justiţiei va învaţa curând, într-un mod dur, că este într-o mare eroare.”, a scris atunci Tudorel Toader, pe Facebook.