Prima pagină » Social » Vaslui: Un militar de 39 de ani s-a sinucis la serviciu. Bărbatul lăsase un bilet de adio

Vaslui: Un militar de 39 de ani s-a sinucis la serviciu. Bărbatul lăsase un bilet de adio

Un militar în vârstă de 39 de ani s-a sinucis, joi seară, într-o unitate militară din municipiul Huşi, judeţul Vaslui, el fiind găsit de către colegi într-o baltă de sânge, cu venele de la o mână tăiate.
Vaslui: Un militar de 39 de ani s-a sinucis la serviciu. Bărbatul lăsase un bilet de adio
Teodor Istrate
04 apr. 2013, 20:45, Social

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, militarul şi-a tăiat artera de la una dintre mâini, ceea ce a făcut ca acesta să piardă foarte mult sânge până când a fost găsit de către colegii săi din unitatea din Huşi.

Sperând că l-ar mai putea salva, colegii militarului au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au solicitat intervenţia unei ambulanţe.

„În momentul în care echipajul medical a ajuns la unitatea militară, bărbatul de 39 de ani era deja decedat de aproximativ o oră”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX medicul Mohamad Awad, din cadrul SAJ Vaslui.

Potrivit acestuia, militarul care s-a sinucis a lăsat şi un bilet de adio în care îşi justifică gestul.

Cercetările în acest caz vor fi desfăşurate de Parchetul Militar Iaşi.