CNAIR a publicat pe pagina de Facebook a instituţiei imagini de la lucrările de defrişare a versantului aflat în zona de protecţie a DN7, pe sectorul cuprins între km. 242+600 şi km. 250+000, Valea Oltului.
În perioada 8 iulie – 9 august a.c., pe DN 7 Piteşti-Sibiu, pe tronsonul kilometric 242+600 metri – 250, în zona localităţii Boiţa, judeţul Sibiu, traficul rutier se va desfăşura pe rute ocolitoare.
În perioada restricţiei de circulaţie, au fost stabilite intervalele orare 7.30 – 8.00 şi 16.30 –17.00, în care executantul lucrărilor va ridica temporar măsura de închidere a traficului, pentru a permite tranzitarea sectorului de drum de către riveranii care lucrează în localităţile din proximitatea acestuia.
Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariţiei oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanţilor la trafic sau a personalului implicat în desfăşurarea lucrărilor.
Măsura de închidere a circulaţiei rutiere a fost instituită, zilnic, în intervalul orar 6.00 – 20.00, pentru derularea lucrărilor de defrişare versant, ce se impun a fi executate premergător construcţiei autostrăzii Sibiu – Piteşti.