Prima pagină » Social » Primarul din Lvov: „Atacul ruşilor asupra noastră a fost un mesaj pentru Biden”

Primarul din Lvov: „Atacul ruşilor asupra noastră a fost un mesaj pentru Biden”

Oraşul Lvov sub atacul rachetelor ruseşti, în ultimele ore, este un mesaj pe care Moscova a vrut să-l transmită preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
Primarul din Lvov: „Atacul ruşilor asupra noastră a fost un mesaj pentru Biden”
Daniel Contescu
27 mart. 2022, 07:16, Social

Andri Sadovi, primarul oraşului din vestul Ucrainei, până acum aproape scutit de ofensivă, este convins de acest lucru, relatează BBC.

„Prin acest atac, atacatorii îşi trimit salutările preşedintelui Biden care s-a aflat în Polonia”, a spus el. „Lvov este la doar 70 km de graniţa cu Polonia şi cred că lumea trebuie să înţeleagă că ameninţarea este foarte, foarte gravă”.

Kievul susţine că un alt general rus ucis lângă Herson. Generalul rus Iakov Rezanţev a fost ucis într-un atac în apropierea oraşului Herson, din sudul Ucrainei, susţine Ministerul Apărării ucrainean, citat de BBC.

Potrivit unei surse occidentale, acesta a fost al şaptelea general al armatei ruse ucis în Ucraina.