- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.03.2013, 21:30)
- Valentin Anghel , Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Audierea lui Cătălin Voicu şi pledoariile finale în procesul de corupţie al acestuia, la 22 aprilie
Fostul senator Cătălin Voicu - luat cu ambulanţa, luni, de la instanţa supremă, după ce i s-a făcut rău - va fi audiat de judecători la 22 aprilie, când vor avea loc şi pledoariile finale din procesul de corupţie în care mai sunt judecaţi Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic.
Urmărește
209 afișări
Cătălin Voicu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Termenul de 22 aprilie a fost stabilit deoarece instanţa nu l-a putut audia luni pe Voicu. Fostul senator, care ar avea, potrivit avocaţilor săi, diabet şi probleme cardiace, a primit îngrijiri medicale într-o pauză de la dezbaterile de luni şi a fost luat ulterior de ambulanţă.
Completul de cinci magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) care judecă acest proces i-a audiat, în schimb, pe Costiniu, Căşuneanu şi Locic, care, ca şi la judecata pe fond, au susţinut că sunt nevinovaţi, că nu au vorbit codat şi că sumele de bani invocate reprezentau împrumuturi. Totodată, ei au subliniat din nou, în acelaşi context, că fostul senator se împrumuta foarte des de la Costel Căşuneanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Tot în 22 aprilie, vor fi depuse şi înscrisuri cu titlu de probe şi vor avea loc pledoariile finale ale părţilor în recursul formulat de atât de inculpaţi, cât şi de procurori, faţă de hotărârea din acest caz luată anul trecut de un complet de trei judecători de la ICCJ.
În 1 iunie 2012, Cătălin Voicu a fost condamnat de un complet de trei judecători de la instanţa supremă la două pedepse pentru trafic de influenţă, respectiv la patru şi cinci ani de închisoare, iar pentru fals în înscrisuri a primit o pedeapsă de un an şi două luni de închisoare. Voicu ar urma să execute pedeapsa cea mai mare, de cinci ani, din care judecătorii au scăzut perioada în care a stat în arest preventiv, din 30 martie 2010 până în 18 iulie 2011.
Omul de afaceri Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, un an şi două luni pentru fals în înscrisuri şi un an şi şase luni pentru fals intelectual, urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa cea mai grea, de patru ani.
Fostul preşedinte al Secţiei civile a instanţei supreme Florin Costiniu a fost găsit vinovat de complicitate la trafic de influenţă, pentru care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru un termen de încercare de şase ani.
Omul de afaceri Costel Căşuneanu a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, judecătorii instanţei supreme suspendându-i executarea pedepsei pentru un termen de încercare de şapte ani.
Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marus Locic au stat şi ei în arest preventiv din 8 până în 12 aprilie 2010.
În acest caz, în 21 mai 2010, fostul senator Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Florin Costiniu, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a ICCJ, este acuzat de complicitate la trafic de influenţă, Costel Căşuneanu, asociat la SC PA&CO Internaţional SRL Bacău, de cumpărare de influenţă, iar Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, de cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie.
Potrivit procurorilor, în perioada iulie - septembrie 2009, Cătălin Voicu, "prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator", ar fi primit de la Costel Căşuneanu, în două tranşe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) şi 200.000 de euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Florin Costiniu, n.r.), în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat.
De asemenea, în luna august 2009, Voicu ar fi pretins şi primit de la Marius Locic suma de 119.000 de lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă poliţişti pentru a-i determina să propună o soluţie favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte penale.
Fostul senator PSD ar fi intervenit pe lângă judecătorul Florin Costiniu ca, în schimbul unor foloase, să intervină pe lângă magistraţii instanţei supreme învestiţi cu soluţionarea favorabilă a unui dosar al SC PA&CO International SRL Bacău, care contesta atribuirea unei licitaţii privind lucrările de reabilitare a drumului naţional 76, între localităţile Ştei şi Beiuş.
Astfel, în iulie 2009, Voicu i-ar fi cerut lui Costiniu preschimbarea termenului de judecată, stabilit pentru 9 decembrie 2009. Voicu i-ar fi cerut 60.000 de euro (250.000 de lei) patronului SC PA&CO, Costel Căşuneanu. Termenul de judecată a fost schimbat apoi pentru data de 16 septembrie 2009.
În 11 septembrie 2009, Voicu i-ar fi cerut telefonic lui Căşuneanu 200.000 de euro, iar câteva ore mai târziu curierul trimis de omul de afaceri îl contacta pe senator să-i livreze "împrumutul solicitat", în strada Carol Davila 27 din Bucureşti, potrivit procurorilor.
Anchetatorii consemnează faptul că Voicu i-ar fi cerut Costiniu să transmită magistraţilor din completul de judecată al procesului firmei PA&CO faptul că "soluţionarea favorabilă" este "o rugăminte din mediul politic, că această firmă este îndreptăţită să aibă câştig de cauză" şi că, la rândul său, preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectuală "le va face judecătorilor din complet servicii similare în alte dosare în care ar fi interesaţi".
Cele trei judecătoare de la ICCJ, între care una a fost membru al Partidului Democrat, au respins solicitarea firmei lui Căşuneanu.
Respingerea acţiunii a fost neaşteptată pentru cei implicaţi în aranjament. Din interceptările realizate în acest caz rezultă că Florin Costiniu dă de înţeles că una dintre judecătoare a fost rugată la cel mai înalt nivel, "preferând arginţii", că a făcut "pact cu diavolu", iar celelalte au fost "temătoare, mai speriate", în final spunându-i lui Costel Căşuneanu că va vedea "ce remedii juridice mai sunt".
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe