„Priorităţile DIICOT sunt de fapt priorităţile Ministerului Public. E vorba de evaluarea dosarelor care sunt vechi, a se vedea care sunt mijloacele de probă care trebuie administrate. Măsurile care trebuie asigurate, resursele umane şi cele de care are nevoie DIICOT-ul pentru ca dosarele să fie instrumentate, dosarele care sunt mai vechi şi care prezintă o complexitate deosebită. De asemenea, este important să vedem calitatea actelor de urmărire penală şi respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor care sunt implicate în aceste cauze. Felix Bănilă a fost numit prin decret prezidenţial în calitate de procuror-şef şi este momentul să-şi arate resursele pe care le-a prezentat odată cu proiectul domniei sale şi nu mă îndoiesc că un nou procuror şef va veni cu idei noi, cu resurse noi, pentru punerea în aplicare a priorităţilor Ministerului Public”, a declarat Augustin Lazăr, la ieşirea de la sediul CSM.
Marţi, a avut loc la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), ceremonia de instalare în funcţia de procuror şef a lui Oliver Felix Bănilă. La eveniment a participat şi Augustin Lazăr.
La rândul său, procurorul şef al DIICOT a subliniat faptul că obiectivul său prioritar constă într-o evaluare a întregii activităţi a DIICOT şi stabilirea direcţiilor de acţiune. Totodată, Felix Bănilă a anunţat faptul că obiectivele stabilite în proiectul de management vor fi puse în aplicare.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru numirea lui Felix Bănilă în funcţie de procuror-şef sl DIICOT, pe o perioadă de trei ani.