- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (13.07.2018, 17:44)
- Departamentul Social - Mediafax
Augustin Zegrean, după publicarea documentului Comisiei de la Veneţia: Recomandarea cu modificarea Constituţiei mi se pare uşor exagerată
Fostul preşedinte CCR, Augustin Zegrean, a declarat, vineri, referitor la directivele Comisiei de la Veneţia, că recomandarea privind modificarea Constituţiei este uşor exagerată, precizând însă că ţara noastră trebuie să ţină cont de aceste indicaţii.
Urmărește
3974 afișări
Augustin Zegrean: Recomandarea cu modificarea Constituţiei mi se pare uşor exagerată
"Membrii Comisiei de la Veneţia sunt numiţi de guverne, nu îi alege nimeni. Fiecare Guvern şi-a numit un om la Comisia de la Veneţia. Toader a fost trimis de către Guvernul PSD+ALDE, înainte să fie la ministerul Justiţiei. Recomandarea cu modificarea Constituţiei mi se pare uşor exagerată. Nu Constituţia trebuie modificată ca să se asigure un echilibru. Echilibrul trebuie să existe şi trebuie să existe în lege. România trebuie să modifice legea. Dacă vrem să fim în clubul statelor care respectă statul de drept, trebuie să ţinem seama de aceste recomandări. Dacă nu ţinem seama de ele, atunci plecăm din Europa", a declarat Augustin Zegrean, la Digi 24.
Comisia de la Veneţia recomandă autorităţilor din România să reexamineze, în proiectele de lege din domeniul justiţiei, modul de numire şi revocare a magistraţilor, în sensul asigurării unor proceduri neutre, prin menţinerea rolului preşedintelui ţării şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Comisia de la Veneţia a prezentat vineri avizul preliminar pe tema proiectelor de amendamente asupra a trei legi din România în domeniul justiţiei, după sesizări de evaluare făcute de preşedintele României şi de Comisia de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. În conformitate cu procedura avizelor preliminare în cazurile urgente, Comisia de la Veneţia a autorizat transmiterea evaluării autorităţilor române. Comisia de la Veneţia urmează să susţină acest aviz, fără modificări, în sesiunea plenară din octombrie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Potrivit raportului, Comisia de la Veneţia formulează următoarele recomandări adresate autorităţilor din România:
- "să reexamineze sistemul de numire / revocare a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor corespunzătoare din Constituţie, în perspectiva oferirii condiţiilor pentru un proces de numire / revocare neutru şi obiectiv, prin menţinerea rolului instituţiilor, precum preşedintele ţării şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), capabile să echilibreze influenţa ministrului Justiţiei";
- "să elimine ori să definească mai bine prevederile care le permit procurorilor de rang superior să invalideze soluţiile procurorilor pentru situaţiile de nefundamentare";
- "să elimine restricţiile propuse asupra libertăţii de exprimare a judecătorilor şi procurorilor".
Comisia de la Veneţia constată în raportul de evaluare, la punctele 38 şi 39, că, potrivit propunerilor, CSM primeşte un "rol decisiv" de responsabilitate în procedurile de numire şi revocare a magistraţilor. "Modificarea majoră care derivă, în noul sistem, este că preşedintele va fi exclus în totalitate din procedurile de numire şi revocare", observă Comisia de la Veneţia.
"Procesul legislativ, care a generat clivaje majore în societatea din România, a fost criticat pentru că a fost excesiv de rapid, din cauza lipsei transparenţei şi pentru că a fost efectuat în absenţa consultărilor complete şi eficiente", concluzionează Comisia de la Veneţia.
Răspunsul Comisiei de la Veneţia vine ca urmare a solicitării transmise în acest sens de către preşedintele Klaus Iohannis în data de 3 mai 2018. Solicitarea viza cele trei legi ale justiţiei: modificarea Legii 303/2004, privind statutul procurorilor şi judecătorilor, modificările Legii 304/2004, privind organizarea judiciară, şi modificările Legii 3017, care vizează organizarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Toate aceste legi au fost adoptate de Parlament, dar s-au întors spre reexaminare de la preşedintele Klaus Iohannis. De asemenea, legile au fost atacate la Curtea Constituţională, în repetate rânduri, de către şeful statului, partidele din opoziţie sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Citeşte şi: BREAKING Comisia de la Veneţia amendează legile Justiţiei şi recomandă României menţinerea rolului preşedintelui şi al CSM-ului în numirea şi revocarea magistraţilor | DOCUMENT
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe