„O serie de incidente disciplinare pe larg reliefate în media, care nu sunt tolerabile, dar nici nu caracterizează conduita procurorilor în ansamblu, au determinat o reacţie internă canalizată spre identificarea vulnerabilităţilor şi adoptarea măsurilor cuvenite. Astfel, în luna februarie 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea unor verificări ample, vizând toate unităţile de parchet şi direcţiile specializate, care au urmărit: identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor cu caracter general şi punctual care afectează activitatea curentă şi atingerea obiectivelor; cazurile mediatizate care pun în discuţie integritatea şi capacitatea procurorilor de a-şi îndeplini atribuţiile şi modalitatea de respectare a legii în activităţile curente care prin natura lor aduc limitări drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (măsuri preventive, mandate de supraveghere tehnică, percheziţii domiciliare, mandate de aducere)”, a spus procurorul general Augustin Lazăr, la bilanţul pe 2018 al Parchetului General.
Lazăr a mai spus că, în aceste condiţii, au fost demarate măsuri cu caracter preventiv: „Au fost luate măsuri manageriale cu caracter preventiv, a fost sesizată Inspecţia Judiciară în 26 cazuri disciplinare, s-a dispus încetarea delegării ori s-au solicitat măsuri de revocare a unor procurori din cadrul unor structuri specializate ale Ministerului Public. În anul 2018 s-a realizat o primă evaluare a modului şi stadiului implementării Strategiei pentru consolidarea dezvoltării şi afirmării instituţionale în perioada 2017-2020, elaborată în prima parte a mandatului actualei echipe manageriale a Ministerului Public. Strategia urmăreşte crearea unei culturi instituţionale proprii care să fie cunoscută şi aplicată de întreg personalul parchetelor.
Demersul vine după ce în spaţiul public au apărut mai multe înregistrări cu procurori de la DNA Oradea şi DNA Ploieşti potrivit cărora aceştia ar fi săvârşit abateri disciplinare. În acest sens, Secţia pentru anchetarea magistraţilor au deschis dosare penale.