Aurica Georgiu, învăţător: Am impresia că se vrea o generaţie tot mai prost pregătită

Rep.: De cât timp sunteţi învăţător? De ce aţi ales să predaţi la o şcoală din mediul rural?

A.G.: Lucrez de 7 ani în învăţământ, am fost profesor de istorie, iar acum sunt învăţător, iar de 6 ani am predat doar la ţară. Nu au fost prea multe posturi la oraş şi, astfel, am ajuns să predau la şcoli din mediul rural, în localităţile Bobâlna, Nireş, Sânmărghita, iar în ultimii doi ani la Panticeu, din judeţul Cluj. Am avut acum posibilitatea să aleg un post la oraş, în Dej, dar am preferat satul, după ce am constatat că elevii de la ţară sunt mai puţin avantajaţi şi au mai multă nevoie de oameni devotaţi. Acolo, ca dascăl eşti şi mamă şi tată pentru ei, deorece unii părinţii lucrează în agricultură, alţii sunt analfabeţi şi nu reuşesc să se ocupe cum trebuie de educaţia copiilor. Pentru copiii din mediul rural, ce zice învăţătoarea este mai bun decât ce spun părinţii, prin modelul pe care îl transmit copiilor. Mulţi poate nu primesc afecţiunea pe care şi-ar dori-o din partea părinţilor, sunt copii mici pe care îi iei din clasa pregătitoare. Le vezi ochii trişti, vezi că nu primesc un cadou de Sf. Nicolae, de exemplu, sunt copii care au mai mulţi fraţi, iar părinţii nu au timp să le acorde tuturor atenţia cuvenită sau nu ştiu să fie afectuoşi. În afara lecţiilor, le dau şi sfaturi celor mici, cum să se comporte în societate, pentru că nu au de la cine învăţa, nu îşi însuşesc cum trebuie anumite comportamente sau îşi însuşesc unele greşite, iar noi trebuie să intervenim. Este important să ne gândim ce oameni ne dorim să formăm, pentru că ei reprezintă viitorul. Chiar dacă nu vor urma o facultate, vor trebui să trăiască în societate şi să cunoască regulile ei.

Rep.: Faceţi zilnic naveta de la Dej la Panticeu. E greu?

A.G.: Am făcut în ultimii doi ani naveta din Dej, 41 de km dus, 41 de km întors, până la Bobâlna, era greu, a însemnat zilnic două ore de navetă. Aici am predat la clasa I-a şi la clasa a II-a la Şcoala Gimnazială “Iuliu Haţieganu” Panticeu, la 19, respectiv 25 de elevi.

Rep.: Credeţi că se poate face performanţă în educaţie în mediul rural?

A.G.: Da, cred că se poate, cu multă muncă, dedicaţie, implicare, calm şi răbdare, deşi este mai greu cu majoritatea elevilor din mediul rural. Dar sunt şi unii părinţi care îi ajută, se poate colabora cu ei.

Rep.: Ce aţi simţit prima oară, ca dascăl, când aţi învăţat prima generaţie de copii să citească?

A.G.: Am fost şi profesor de istorie, dar nu am avut asemenea satisfacţii ca şi cele pe care le am acum ca învăţător. Învăţător înseamnă să iei un copil, câteodată de la zero, care nu ştie nimic şi vine speriat la şcoală. Or în momentul când vezi că citeşte primele rânduri fără ajutorul tău, ai un sentiment de împlinire şi satisfacţii deosebite. A ştii să citeşti şi să scrii este primordial, restul vine ulterior, când tu nu vei mai fi lângă el. Şi acest lucru te motivează, ca dascăl, văzând bucuria de pe chipul unui elev care a învăţat lucruri noi.

Rep.: Care credeţi că sunt dificultăţile învăţământului la sat?

A.G.: În primul rând ar fi baza materială care ar putea fi îmbunătăţită şi ne-ar uşura munca. Mă refer la videoproiectoare în fiecare clasă, calculatoare, internet, imprimante. Sunt multe consumabile, hârtie colorată, cumpărate din banii noştri, pentru că sunt insuficiente, se fac proiecte la clasele mici, iar dacă doreşti să le faci împreună cu copiii, nu te mai uiţi la lucruri minore. Mai sunt aceste manuale digitale care sunt atractive şi dinamice, îmbină mişcarea cu muzica, iar copiii trebuie atraşi să înveţe, pentru că, parcă, le-a pierit cheful de a învăţa sau sunt plictisiţi. La şcolile din mediul rural nu putem vorbi numai de jocuri video, de tablete, de telefoane mobile, încă ies copiii afară în pauză să bată mingea. Este nevoie şi de o colaborare bună cu autorităţile locale, cu părinţii.

Rep.: Cum vedeţi generaţia actuală de elevi?

A.G.: Copiii din ziua de astăzi au mai mare acces la informaţie, ceea ce este de apreciat, dar de multe ori am constatat că generaţiile actuale de elevi preferă să se joace sau să nu facă nimic în loc să facă ceva, preferă să stea efectiv, ceea ce nu cred că este un lucru bun pentru viitor. Sunt comportamente care se perpetuează, din păcate, şi de care societatea românească nu are nevoie. Parcă sunt plictisiţi să înveţe, poate şi din cauza modelelor pe care le văd în societate şi care nu sunt de natură să îi încurajeze. Văd persoane care obţin bani pe căi nu tocmai cinstite şi persoane cu două facultăţi care nu îşi găsesc un loc de muncă plăcut, aspecte care nu îi motivează. Mai este şi mirajul străinătăţii, i-am auzit pe mulţi copii care vorbeau încă din gimnaziu că vor să plece în străinătate, deorece le lasă impresia banului uşor câştigat. Nu mai văd în educaţie o soluţie de viitor, de carieră. Plus că programele şcolare sunt încărcate, se predă materie multă în timp puţin, mai este şi problema temelor pentru acasă despre care elevii susţin tot timpul că sunt prea multe. Nu pot să le bag de vină doar copiilor, poate nici devotamentul dascălilor nu este suficient. Toate acestea se acumulează şi duc la un sentiment de respingere a şcolii şi ar fi nevoie de un echilibru pentru ca lucrurile să meargă bine. Parcă am impresia că se vrea o generaţie tot mai prost pregătită, aşa mi se pare mie, pentru că numai aşa poţi fi condus, dacă nu eşti informat, dacă nu ştii anumite lucruri. Dacă ştii, nu te poate zăpăci nimeni. Majoritatea părinţilor aşteaptă să le dea statul, să facă statul ceva pentru ei şi pentru copiii lor, este ceva greşit, trebuie şi tu să lupţi să faci ceva, nu doar să aştepţi de la stat. Ei înţeleg doar că învăţământul este gratuit şi se miră de ce au nevoie copiii de două caiete şi de ce nu este suficient unul singur.