Autoarea eseului „Cum să-ţi ucizi soţul” a fost găsită vinovată de uciderea soţului

Crampton-Brophy, care a scris cândva un eseu notoriu intitulat „Cum să-ţi ucizi soţul”, nu a arătat nicio emoţie vizibilă în timp ce verdictul a fost citit într-o sală de judecată din Portland, Oregon.

Procurorii au argumentat că cuplul se lupta cu datoriile – romanele autopublicate ale lui Nancy Crampton-Brophy nu se vindeau foarte bine – şi că moartea lui Daniel Brophy i-ar fi putut lăsa mai mult de un milion de dolari în poliţe de asigurare de viaţă şi alte bunuri.

Ei au spus juraţilor că Crampton-Brophy şi-a urmărit soţul la serviciu şi l-a împuşcat cu un pistol Glock de 9 mm. Anchetatorii au găsit la faţa locului două cartuşe de 9 mm. Ea cumpărase, de asemenea, un kit de asamblare a unui „pistol fantomă”, pe care anchetatorii l-au găsit mai târziu. „Armele fantomă” sunt arme de foc neînregistrate şi nedetectabile.

O crimă (aproape) perfectă

Crampton-Brophy, în vârstă de 71 de ani, a resprins, în boxa martorilor acuzaţiile procurorilor, spunând că îi era mai bine din punct de vedere financiar cu soţul ei în viaţă. De asemenea, ea a declarat că nu-şi aminteşte toate detaliile din dimineaţa în care soţul ei a fost ucis. În ceea ce priveşte motivul pentru care a cumpărat o armă şi un kit de arme fantomă, ea a spus că a făcut parte din cercetările pentru o nouă carte.

Juriul nu a crezut-o. Crampton-Brophy riscă o pedeapsă de cel puţin 25 de ani de închisoare la pronunţarea sentinţei, stabilită pentru 13 iunie.

Cărţile lui Crampton-Brophy erau poveşti despre tentative de crimă, poveşti de lux, crime şi infidelitate – teme comune pentru romanele romantice de suspans. În „The Wrong Husband”, o femeie încearcă să scape de soţul ei abuziv ascunzându-se în Spania în timpul călătoriei lor aniversare.

În documentele instanţei, procurorii au declarat că bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost împuşcat de două ori – o dată în spate, în timp ce stătea la o chiuvetă şi umplea găleţile cu apă şi gheaţă pentru studenţi, iar apoi a doua oară în piept, de la mică distanţă. Portofelul lui Brophy, cu bani şi cărţi de credit, a fost găsit cu el şi nu existau semne de jaf sau de intrare prin efracţie. Uciderea a rămas un mister public timp de luni de zile. Apoi a venit arestarea lui Crampton-Brophy în septembrie 2018 – şi imaginea căsniciei fericite a cuplului s-a prăbuşit.

Procurorii susţin, în documentele judiciare, că soţii Brophy se confruntau cu dificultăţi financiare şi că îşi goliseră contul de pensii cu doi ani înainte de împuşcături. Crampton-Brophy, ale cărei cărţi nu erau profitabile din punct de vedere financiar, a pus la cale planul de a-şi ucide soţul pentru a încasa peste 1,5 milioane de dolari din mai multe poliţe de asigurare de viaţă şi alte active, au declarat procurorii.

Anchetatorii au descoperit, de asemenea, că era beneficiara a „numeroase” poliţe de asigurare de viaţă încheiate pe numele soţului ei, au declarat procurorii.

„Dan Brophy valora aproape 1,5 milioane de dolari pentru Nancy Brophy dacă murea şi valora o viaţă de dificultăţi financiare dacă rămânea în viaţă”, au declarat procurorii în documentele instanţei. „Nancy Brophy a planificat şi a pus în aplicare ceea ce credea că este crima perfectă. O crimă despre care credea că o va elibera din ghearele disperării financiare.”

Ştirea despre crimă şi acuzaţiile penale care au rezultat au ţinut prima pagină a ziarelor de pretutindeni – parţial datorită unui eseu pe care Crampton-Brophy l-a scris cu şapte ani înainte de moartea soţului ei.

În 2011, ea l-a publicat într-o postare notorie pe blog intitulată „Cum să-ţi ucizi soţul”.

„În calitate de scriitoare de suspans romantic, petrec mult timp gândindu-mă la crimă şi, în consecinţă, la procedura poliţiei”, începea postarea de 700 de cuvinte. Acesta a fost publicat pe un blog numit „See Jane Publish”, care între timp a devenit privat. Eseul era împărţit în secţiuni care detaliau argumentele pro şi contra uciderii unui soţ ticălos.

Judecătorul a decis că eseul nu va fi admis ca probă, deoarece a fost scris cu ani în urmă în cadrul unui seminar de scriere şi ar putea influenţa în mod nedrept juriul. După cum s-a dovedit, juraţii nu au avut nevoie să îl citească pentru a ajunge la verdict.