IPJ Bihor a transmis, luni, că oricine poate oferi detalii cu privire la minora dispărută este rugat să apeleze serviciul de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.
„Andra Irina Burlea, de 9 ani, din comuna Lăzăreni, localitatea Miheleu, judeţul Bihor, a plecat de la domiciliul mătuşii sale din Oradea, la plimbare cu un căţel, bichon alb, la 30 iulie 2018, în jurul orei 10,30 şi nu a mai revenit. Minora are aproximativ 1,45 – 1,50 m înălţime, 40 kg., faţă ovală, ochi căprui, păr negru, drept, lung până la umeri, prins într-o coadă la spate, constituţie slabă, vorbeşte neinteligibil. Era îmbrăcată într-un tricou gri, pantaloni trei sferturi cu fustiţă roz, papuci din gumă, tip sabot, cu găurele, de culoare roz.
Oricine poate oferi detalii cu privire la minora dispărută este rugat să apeleze serviciul de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie”, se arată în documentul citat.
Poliţiştii bihoreni au subliniat că persoanele care pot oferi informaţii pot suna şi la 116.000 – numărul unic european pentru sesizarea dispariţiilor de copii.