Autobuze Mercedes cu aer condiţionat vor circula în Bucureşti
Primăria Capitalei a organizat, în luna iulie, o nouă licitaţie pentru achiziţia de mijloace de transport în comun. Municipalitatea a ales oferta EvoBus Gmbh – dealer Mercedes – la licitaţia privind achiziţia a 500 de autobuze noi, contractul fiind semnat la data de 10 septembrie 2007.
Municipalitatea va plăti 343.402.500 lei (105.000.000 Euro), fără TVA, pentru cele 500 de autobuze noi. Primele 50 de autobuze urmează să fie livrate de producătorul german până la sfârştiul lunii decembrie 2007, restul de 450 mijloace de transport urmând să ajungă treptat în Bucureşti, până în 2009. Cu această achiziţie, RATB va avea un parc de o mie de autobuze Mercedes Citaro care vor circula pe străzile Capitalei.
Noile mijloace de transport au 12 metri lungime, cu podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului şi sunt dotate, în plus faţă de cele vechi, cu instalaţie de aer condiţionat, motor EURO 4, monitoare LCD, sistem de supraveghere video, sistem de numărare călători şi echipamente pentru sistemul automat de taxare.
RATB şi EvoBus GmbH (divizia de autobuze şi autocare a DaimlerChrysler), au semnat un nou contract la mijlocul lui septembrie 2007 pentru achiziţionarea a 500 de autobuze urbane pentru Bucureşti. Primele 500 de autobuze Mercedes Citaro au ajuns deja în Bucureşti, în baza unui contract semnat în decembrie 2005.
Această marcă de autobuz se supune standardelor de siguranţă, fiind dotat cu EBS şi ABS. În plus, are motoare Euro 4 economice bazate pe tehnologie BlueTec diesel.