Autocar cu 18 turişti români, reţinut timp de mai multe ore de poliţia ucraineană
Un grup de 18 români, aflaţi în drum spre Kiev, a fost blocat timp de mai multe ore, de poliţie, în regiunea Hmelniţki, după ce autocarul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier, aceştia reluându-şi călătoria după intervenţia autorităţilor române, potrivit Consulatului român.
Autocar cu 18 turişti români, reţinut timp de mai multe ore de poliţia ucraineană (Imagine: Mediafax Foto)
Autocarul a fost implicat, joi, într-o tamponare uşoară, fără victime, însă pasagerii nu au mai fost lăsaţi să îşi continue călătoria, rămânând blocaţi timp de câteva ore.
Grupul, originar din Suceava, a fost lăsat să-şi continue drumul după intervenţia diplomaţilor români de la Kiev.
Şoferul autocarului se va întoarce vineri, la Hmelniţki, unde vor avea loc proceduri judiciare impuse de legea ucraineană în cazul accidentelor rutiere. El va fi însoţit de consulul român la Kiev, care îi va acorda asistenţa consulară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
Potrivit legislaţiei ucrainene, chiar şi în cazul tamponărilor, este necesară realizarea de proceduri judiciare. În cazul în care va fi găsit vinovat de producerea accidentului, şoferul va fi obligat la plata unei amenzi de trei dolari.
Grupul se află deja la Kiev, iar autorităţile române păstrează legătura cu poliţia, dar şi cu turiştii, a mai anunţat consulatul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO