Autorii împuşcăturilor de la 1 mai din cartierul bucureştean Giuleşti, arestaţi preventiv
Judecătoria Sectorului 1 a emis, miercuri, mandate de arestare preventivă pe numele a doi bărbaţi, autorii împuşcăturilor de la 1 mai din cartierul bucureştean Giuleşti, când patru persoane au fost rănite în urma unui conflict spontan izbucnit între două grupuri, anunţă parchetul acestei instanţe.
Autorii împuşcăturilor de la 1 mai din cartierul bucureştean Giuleşti, arestaţi preventiv (Imagine: Shutterstock)
Magistraţii Judecătoriei Sector 1 au admis propunerea procurorilor bucureşteni şi au emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele lui Viorel Dumitru şi Kenedy Baraiam.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 au cerut instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi uz de armă neletală.
Din probele anchetatorilor reiese că la 1 mai, în jurul orelor 20.00, Dumitru şi Baraiam s-au deplasat cu o maşină pe o stradă din sectorul 1, unde au atacat părţile vătămate, M.C., M.R., M.I. şi M.D.A., executând focuri de armă, cu două pistoale cu bile de cauciuc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Şefa FMI: Ameninţarea tarifelor impuse de Trump sporeşte incertitudinea economică globală
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Câţi bani a produs Arena Naţională în 2024. Au fost 28 de meciuri şi 3 concerte
În acest mod, notează sursa citată, victimelor le-au fost provocate leziuni în diverse părţi ale corpului şi, totodată, s-a produs o tulburare gravă a liniştii publice într-o zonă intens locuită.
Cercetările continuă în acest dosar, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO