Anglia s-a răzgândit: nu mai redeschide şcolile primare momentan, de teama COVID-19
Schimbare de planuri pentru copiii din Anglia. Nu se vor reîntoarce la şcoală înainte de luna Septembrie, după ce guvernul britanic a anunţat că ţara se confruntă încă cu pandemia provocată de noul coronavirus, informează euronews.com.
Copiii cu vârste între 5 şi 11 ani ar fi trebuit să revină în bănci pentru o perioadă patru săptămâni, înainte de vacanţa de vară, conform planului original al autorităţilor, care reiterează faptul că Marea Britanie este pe locul doi în lume la numărul deceselor provocate de COVID-19.
La polul opus, şcolile din Franţa, Italia şi Germania s-au deschis luna trecută.
Secretarul de stat în Educaţie, Gavin Williamson, a precizat, marţi, faptul că guvernul britanic lucrează la o serie de măsuri pentru ca şcolile să fie medii sigure pentru copii. Acesta a precizat, totodată, că examenele vor fi susţinute anul viitor.