- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.07.2018, 16:08)
- Bianca Ciocotisan
Autoritatea Sanitar-Veterinară: România nu prezintă pericol de infecţie cu listeria. Nu figurează pe lista de distribuţie
România nu este prezentă pe lista de distribuţie a porumbului congelat contaminat cu Listeria Monocytogenes, produs în Ungaria, arată un comunicat transmis joi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA.
![Imaginea articolului Autoritatea Sanitar-Veterinară: România nu prezintă pericol de infecţie cu listeria. Nu figurează pe lista de distribuţie](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/17344716/2/market-arad-adora-4.jpg?width=560)
Autoritatea Sanitar-Veterinară: România nu prezintă pericol de infecţie cu listeria. Nu figurează pe lista de distribuţie
„România nu figurează pe lista de distribuţie a porumbului congelat contaminat cu Listeria Monocytogenes, produs în Ungaria, conform informaţiilor primite până în acest moment de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin Punctul Naţional de Contact al Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje din România (PNC SFAAF RO)”, precizează autoritatea.
ANSVSA adaugă că monitorizează permanent această situaţie.
Potrivit presei britanice, Autoritatea europeană pentru Siguranţa Alimentară a confirmat faptul că la nivel european este alertă sanitară, după ce nouă oameni au murit infectaţi cu listeria, considerându-se că sursa contaminării este o fabrică de ambalare a porumbului din Ungaria.
Potrivit sursei citate, în total, din 8 iunie au fost raportate 47 de cazuri de îmbolnăvire în cinci state europene: Marea Britanie, Austria Danemarca, Finlanda şi Suedia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/laura-vicol-si-vladimir-ciorba-arestati-1738949512.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=17344716&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe