Potrivit reprezentanţilor Serviciului Voluntar de Intervenţie din Oţelu Roşu, explozia s-a petrecut, luni seară, în jurul orei 23.10, în combinat, la un cuptor în care se afla oţel.
În urma exploziei, un bărbat de 46 de ani, angajat al Combinatului Siderurgic, a murit pe loc, alţi doi fiind răniţi grav şi duşi la Timişoara.
Cei doi bărbaţi răniţi sunt în continuare în stare critică, în privinţa şanselor de supravieţuire ale unuia dintre ei medicii fiind rezervaţi.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara, Mihaela Pasztori, a declarat, marţi seară, corespondentului MEDIAFAX că starea celor doi bărbaţi răniţi în explozie este în continuare critică.
Potrivit sursei citate, cei doi muncitori se află în terapie intensivă, la "Casa Austria", care aparţine Spitalului Judeţean Timişoara.
"Cel mai tânăr dintre ei are arsuri pe toată suprafaţa corpului şi pe căile respiratorii. Celălalt are arsuri pe jumătate din corp şi pe căile respiratorii. Starea celor doi este în continuare critică. Se face terapie intensivă, însă prognosticul pentru primul dintre ei este rezervat", a declarat Pasztori.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Voluntar de Intervenţie din Oţelu Roşu, explozia s-a petrecut, luni seară, în jurul orei 23.10, în combinat, la un cuptor în care se afla oţel, iar în urma deflagraţiei un muncitor a murit şi alţi doi au fost răniţi, fiind duşi, în stare critică, la Timişoara.
La locul accidentului, s-au deplasat procurori din Caraş-Severin, poliţişti din Oţelu Roşu şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.