Prima pagină » Social » Incendiu puternic la un depozit de alimente de la Therme. Pompierii acţionează cu 12 autospeciale de stingere

Incendiu puternic la un depozit de alimente de la Therme. Pompierii acţionează cu 12 autospeciale de stingere

Incendiu puternic la un depozit de alimente de la Therme. Pompierii acţionează cu 12 autospeciale de stingere
Laura Buciu
19 iun. 2022, 16:49, Social

Potrivit ISU Bucureşti – Ilfov, pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la un depozit de alimente de la Therme, Baloteşti, judeţul Ilfov.

Pompierii acţionează cu 12 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o scara, descarcerare şi un echipaj SMURD.

Nu sunt anunţate victime, dar mai multe persoane au fost evacuate.

Pompierii spun că incendiul se manifesta pe o suprafaţa de aproximativ 500-600 de metri.

În hală sunt depozitate materiale de construcţie şi mase plastice.

„Există pericol de propagare la o altă hală, aflată la o distanţă de aproximativ 6 metri”, potrivit ISU Bucureşti – Ilfov.

La ora transmiterii ştirii se lucrează pentru localizare.