Autorităţile spaniole i-au găsit pe cei patru români

Autorităţile spaniole au reuşit să-i găsească pe cei patru români daţi dispăruţi de Poliţia din Constanţa şi cea din Sevilla şi au mai identificat, la fermele din zona oraşului spaniol, alte trei grupuri de români care lucrau fără forme legale, a declarat, joi, ministrul Muncii.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Autorităţile spaniole i-au găsit pe cei patru români

Autorităţile spaniole i-au găsit pe cei patru români

Autorităţile spaniole au demarat ample cercetări în toată provincia, reuşind să-i găsească pe cei patru români daţi dispăruţi de Poliţia din Constanţa şi cea din Sevilla, doi dintre aceştia dorind acum să se întoarcă acasă, a declarat ministrul Paul Păcuraru, după ce a fost informat de reprezentanţii Consulatului României despre situaţia acestora.

Patru români, dintr-un grup de 32 de persoane din Mangalia, aduşi ilegal în Spania la cules de măsline, au fost daţi dispăruţi, poliţia din Constanţa şi cea din Sevilla colaborând pentru a-i găsi, declara, marţi, consulul general al României la Sevilla, Monica Mihaela Ştirbu.

Românii fuseseră aduşi în Spania, în apropiere de Sevilla, de o reţea de trafincanţi de persoane. Grupul plecase în Spania la 5 septembrie, iar sâmbătă noapte, 28 dintre români au reuşit să fugă de pe plantaţia pe care erau reţinuţi, ajungând la Consulatul din Sevilla duminică la amiază. Consulul român a explicat că, potrivit românilor eliberaţi, cei patru ar fi fost mutaţi în altă parte, deoarece ar fi avut divergenţe puternice cu angajatorii şi chiar ar fi fost bătuţi.

Unul dintre muncitorii români a rămas la Sevilla, iar ceilalţi 27 au revenit în ţară, fiind preluaţi de poliţişti, miercuri dimineaţă, din vama arădeană Turnu. Toţi au fost audiaţi la Bucureşti, în noaptea de miercuri spre joi, de poliţişti şi procurori, în legătură cu cele trăite în Spania, după care au fost lăsaţi să meargă la casele lor.

Poliţiştii constănţeni au identificat patru suspecţi care i-ar fi racolat pe românii care au susţinut că au fost victime ale traficului de persoane în Spania, au declarat, joi, surse din Poliţie.

Cei patru suspecţi identificaţi de poliţiştii din Mangalia sunt Florin Matei (31 de ani), Daniel Matei (22 de ani), Petrică Matei (24 de ani) toţi din Mangalia şi Ionică Matei, de 28 de ani, din Târgu Jiu. Sursele citate au susţinut că cei patru sunt cei care i-au racolat, dar nu au putut da detalii cu privire la locul în care se află aceştia.

În urma audierilor, au rezultat indicii care îi fac pe procurori să creadă că în acest caz este vorba de trafic de persoane, iar la Parchet există chiar un dosar deschis pentru această infracţiune. Cercetările sunt continuate de poliţiştii de la crimă Organizată sub coordonarea procurorului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care investigează acest caz.

Potrivit ministrului, autorităţile spaniole au mai găsit alte trei grupuri de români, aproximativ 90 de persoane, care lucrau în fermele spaniole fără forme legale.

Paul Păcuraru a precizat că proprietarii fermelor la care au fost găsiţi românii vor fi amendaţi cu câte 3.500 de euro pentru fiecare persoană care lucra la negru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici