Autoturism incendiat pe DN 1D, în apropierea oraşului Urziceni

Publicat: 23 03. 2011, 11:49
Actualizat: 06 11. 2012, 13:53

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, lt. George Damian, apelul de urgenţă a fost primit la 112, o persoană anunţând că o maşină fără numere de înmatriculare este în flăcări, pe DN 1D, în zona kilometrului 38, iar la faţa locului a mers o autospecială de la Detaşamentul Urziceni.

„Sosite la faţa locului, echipajele de intervenţie au constatat că autoturismul, fără numere de înmatriculare, a fost incendiat şi abandonat de către persoane rămase neidentificate. După mai bine de 20 de minute, incendiul a fost lichidat, însă maşina a fost distrusă aproape în totalitate”, a declarat Damian.

Cazul a fost preluat de către poliţişti pentru depistarea persoanelor care au incendiat maşina, existând suspiciuni că autoturismul a fost furat, iar ulterior hoţii i-au dat foc pentru a şterge urmele.