Prima pagină » Social » Consilier judeţean din CJ Bacău, găsit incompatibil de ANI

Consilier judeţean din CJ Bacău, găsit incompatibil de ANI

Agenţia Naţională de Integritate informează, vineri, că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Corneliu Pricope, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Bacău.
06 mai 2011, 13:16, Social

ANI s-a sesizat din oficiu în cazul consilierului băcăuan.

Începând cu 23 iulie 2008, Pricope ocupă funcţia de Consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Bacău, iar în perioada 13 martie – 24 noiembrie 2009, acesta a deţinut funcţiile de administrator șş membru în Consiliul de Administraţie la SC Compania de Apă Bacău SA, ceea ce constituie o incompatibilitate.

„Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menţionate, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani”, precizează ANI.

Consilierul poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.