Prima pagină » Social » Principiile noii legi a pensiilor, elaborate până la 15 mai

Principiile noii legi a pensiilor, elaborate până la 15 mai

Un grup de lucru interministerial va elabora, până la 15 mai, în consultare cu partenerii sociali, principiile viitoarei legi a pensiilor, care se va referi şi la legiile speciale de pensionare, principii care ulterior vor fi aprobate de Guvern.
Principiile noii legi a pensiilor, elaborate până la 15 mai
29 apr. 2009, 13:11, Social

Guvernul a decis în şedinţa de marţi, prin avizarea unei note, constituirea unui grup de lucru interministerial coordonat de Ministerul Muncii.

"Grupul de lucru are sarcina de a elabora principiile viitoarei legi a pensiilor, care va include şi legiile speciale de pensionare, până la 15 mai. Ca şi în cazul principiilor legii salarizării, acestea vor fi aprobate apoi de către Guvern", a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, consilierul pe probleme sociale al primului-ministru, Mihai Şeitan.

Premierul Emil Boc a declarat de mai multe ori că legea pensiilor este una dintre condiţiile convenite în acordul de împrumut cu FMI şi că Guvernul şi-a propus ca legea pensiilor să fie transmisă Parlamentului şi adoptată până la sfârşitul anului.