Acolo, rromii au gǎsit 19 case mobile şi peste 16 caravane funcţionale, dotate cu apǎ caldǎ, electricitate şi bǎi. În schimbul acestor condiţii, rromii s-au angajat sǎ respecte anumite reguli impuse de autoritǎţile franceze.
Şcolarizarea copiilor sau interdicţia de a mai aprinde focuri în faţa caselor sunt doar douǎ din regulile obligatorii ce trebuie respectate de rromi.
”Oraşul Nantes va avea nevoie de acest teren peste un an”, a explicat Claude Seyse, adjunctul primarului din Nantes.
”Dorim ca familiile de rromi sǎ gǎseascǎ aici fie condiţiile necesare sǎ se integreze în comunitatea francezǎ, fie sǎ se întoarcǎ în România, ţarǎ cu care colaborǎm strâns în aceastǎ problemǎ”, a mai adǎugat oficialul municipal.
Totodatǎ, o mare parte din francezii care locuiesc în apropiere de zona amenajatǎ pentru rromi au depus, sâmbǎtǎ, o petiţie la primǎria oraşului Chantenay, prin care cer înlǎturarea rromilor de pe terenul învecinat.
Peste 15 familii de rromi – care au ajuns prea târziu pentru a mai putea beneficia de o locuinţǎ – au preferat sǎ nu mai aştepte ca statul francez sǎ le gǎseascǎ o casǎ.
Alte 20 de familii de rromi trǎiesc pe un teren dintr-un port autonom. Acestea riscǎ sǎ fie expulzate în orice moment.