- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
AVERILE MINIŞTRILOR: Oprea i-a donat fiicei sale un imobil, iar copiilor militarilor morţi le-a oferit 200.000 lei
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a făcut numeroase donaţii în anul 2011, el oferind astfel un imobil fiicei sale, dar şi indemnizaţia de ministru plus 141.000 de lei, din surse proprii, pentru copiii militarilor ucişi în teatrele de operaţii.
Oprea i-a donat fiicei sale un imobil, iar copiilor militarilor morţi le-a oferit 200.000 lei (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Declaraţia de avere a ministrului, datată 27 decembrie, arată că la data de 22 decembrie 2011, ministrul a donat un imobil fiicei sale, Ana-Maria Tudor, fostă Oprea. Cel mai probabil este vorba despre terenul de 1.000 de metri pătraţi pe care ministrul îl deţinea în Bucureşti, deoarece acesta este singurul bun imobiliar care nu mai apare în declaraţia de avere a lui Oprea, comparativ cu anii precedenţi.
El îşi menţine în rest neschimbată averea imobiliară. Astfel, Oprea are două terenuri intravilane - în suprafaţă de 3.245,85 metri pătraţi, respectiv de 950 de metri pătraţi - în oraşul Voluntari. Gabriel Oprea deţine, de asemenea, în continuare o casă de locuit în Voluntari-Pipera, în suprafaţă de 817,92 de metri pătraţi, construită în perioada 2002-2005, o casă de locuit în Bucureşti, construită în 1996, în suprafaţă de 828 de metri pătraţi, încă o casă de locuit în Bucureşti în suprafaţă de aproximativ 467 de metri pătraţi, dobândită în anul 2006, precum şi două apartamente în Capitală, dobândite în 1993.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Ministrul mai are o casă de vacanţă la Predeal, în suprafaţă de circa 150 de metri pătraţi, dobândită în 2002 şi o casă de vacanţă în Venus, din 2001. Ministrul deţine şi un spaţiu comercial în Bucureşti.
Gabriel Oprea şi soţia sa au obţinut 450.670 de lei din chirii, potrivit declaraţiei de avere. El a obţinut în 2011 o indemnizaţie corespunzătoare funcţiei sale de 58.340 de lei. Gabriel Oprea a precizat în declaraţia de avere că aceşti bani i-a donat integral copiilor cadrelor militare căzute în teatrele de operaţii. De asemenea, ministrul a donat în 2011, din surse proprii, acestor copii suma de 141.639 de lei.
Faţă de precedentele declaraţii de avere, valoarea la zi a contului în euro al ministrului, deschis în 2006, a scăzut de la aproximativ 400.000 de euro, la 182.989 de euro. Ministrul mai are două conturi în lei în care are aproximativ 105.000 de lei.
Ca şi în anii precedenţi, Gabriel Oprea deţine două autoturisme - un Volkswagen fabricat în 2006 şi un Mercedes din 2007. El a mai scris în declaraţia de avere că a dobândit, în perioada 1985-2007, bijuterii în valoare de 10.000 de euro, precum şi, în perioada 1986-2005, o serie de picturi, statuete şi icoane în valoare de 50.000 de euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO