- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Avertismentul organizaţiei Salvaţi Copiii: Am atins un punct critic. Lipsa mobilizării poate arunca educaţia în colaps
Înainte ca pandemia să se agraveze din nou, este necesară implicarea, măcar în primele săptămâni, în testarea elevilor, a cadrelor medicale şi, prin participare voluntară, a părinţilor sau studenţilor din domeniile socio-medicale, susţine Salvaţi Copiii România.
Sursa foto: Mediafaxfoto
Organizaţia Salvaţi Copiii România consideră imperativă şi urgentă clarificarea testării periodice a copiilor în şcoli, extrem de utilă pentru limitarea răspândirii pandemiei şi, în acest fel, pentru menţinerea şcolilor deschise. Astfel, decizia de testare trebuie luată de consiliile de administraţie ale şcolilor.
Din discuţiile avute cu părinţii implicaţi în programele socio-educaţionale derulate de Salvaţi Copiii la nivel naţional, rezultă că o parte dintre aceştia sunt gata să-şi asume responsabilitatea testării, în timp ce alţii doresc ca testele să fie realizate în şcoală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Organizaţia Salvaţi Copiii consideră că, pentru a urgenta procedura, înainte ca pandemia să se agraveze din nou, este necesară implicarea, măcar în primele săptămâni, a cadrelor medicale şi, prin participare voluntară, a părinţilor sau studenţilor din domeniile socio-medicale. Acest lucru ar putea asigura un start eficient şi instalarea unei practici generale pozitive ce ar elimina falsele controverse privind dificultăţile şi riscurile procesului de testare.
„Consiliile de administraţie poartă o uriaşă responsabilitate, însă, prin comunicare cu asociaţiile de părinţi, pot fi stabilite proceduri adaptate nu doar la nivel de unitate de învăţământ, ci inclusiv în raport cu specificul fiecărei clase în parte. Nu în ultimul rând, consultarea şi luarea în considerare a opiniilor elevilor, obligatorii în acest context, vor fi în măsură să asigure cele mai adecvate abordări ale acestei problematici a testării non-invazive. De altfel, Salvaţi Copiii a solicitat autorităţilor pregătirea sistemului de învăţământ pentru utilizarea acestor teste cu salivă încă din luna aprilie a acestui an , invocând sutele de studii de specialitate care demonstrau acurateţea şi caracterul practic, dar şi experienţa altor state (Germania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Japonia, Portugalia, Italia) care au integrat imediat această soluţie medicală în setul lor de măsuri de susţinere a participării şcolare a copiilor, ca prioritate în asigurarea protecţiei sanitare în şcoli”, spune organizaţia.
„Într-o societate în care sistemul educaţional nu a fost în ultimele decenii prioritatea guvernelor, dovadă fiind refuzul sistematic de a aloca resursele bugetare cuvenite conform legii, şi în care rata vaccinării nu a atins un prag al siguranţei medicale generale, considerăm că am atins un punct critic care, în lipsa unei mobilizări generale, ar putea arunca în colaps viitorul educaţional al acestei ţări”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
Datele statistice privind abandonul şcolar (anual, 35.000 de elevi părăsesc sistemul preuniversitar), fenomenul copiilor aflaţi în afara şcolii (275.000 de copii între 7 şi 17 ani) şi analfabetismul funcţional (41% la citire, 46,6% la matematică şi 43,9% la ştiinţe) ne obligă să fim responsabili cu generaţiile actuale de elevi şi să emitem soluţii şi poziţii doar despre ce putem face şi cum putem contribui ca participarea şcolară a copiilor să fie continuă şi lipsită de riscuri.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO