Avertizare de vânt puternic în zona de sud a judeţului Sibiu
Potrivit Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, pentru zona de sud a judeţului Sibiu s-a emis, sâmbătă dimineaţa, o avertizare de vânt puternic.
Avertizarea meteorologilor a fost, iniţial, pentru intervalul orar 08.00 – 14.00, însă a fost prelungită până sâmbătă la ora 20.00.
Zona vizată este cea a municipiului Sibiu, Valea Oltului, dar şi zona montană Păltiniş şi Bâlea Lac.
Meteorologii spun că vântul va sufla constant din sector sudic cu 40 – 50 de kilometri la oră, iar viteza vântului poate ajunge până la o sută de kilometri la oră.
Sâmbătă, la ora 13.00, vântul sufla cu 40 de kilometri la oră, iar în rafale cu peste 60 de kilometri la oră la Bâlea Lac, iar la Boiţa, pe Valea Oltului, vântul sufla cu 70 de kilometri la oră.