O avertizare meteo Cod galben a intrat în vigoare miercuri la ora 10.00 şi expiră joi la ora 10.00.
În sud-vestul, sudul, centrul şi estul ţării vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul Munteniei.
Alerta Cod portocaliu începe miercuri la ora 12.00 şi expiră joi la ora 8.00.
În Transilvania, Moldova, la munte, precum şi în nordul Olteniei şi al Munteniei vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi în intervale scurte sau prin acumulare 30…40 l/mp şi izolat 50…70 l/mp.
Avertizarea vizează judeţele Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş Severin, Hunedoara, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Buzău.