Avertizarea cod galben este valabilă vineri, în intervalul 12.00-23.00. În Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, în estul şi sud-estul Transilvaniei şi local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii (rafale în general de 55…70 km/h) şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…30 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul ţării, mai spun meteorologii de la ANM.
În sudul Banatului şi în sud-vestul Olteniei, din a doua parte a zilei vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 55 km/h, precizează ANM.