AVERTIZARE METEO: COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol. Ce judeţe vor fi afectate
Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod portocaliu pentru Bucureşti şi 17 judeţe din estul şi sudul ţării, unde vântul va depăşi la rafală 90 de kilometri pe oră, alte 14 judeţe rămânând sub atenţionarea cod galben de ninsori şi viscol, până joi seara.
AVERTIZARE METEO: COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol. Ce judeţe vor fi afectate (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)
Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), din 25 ianuarie, ora 9.00 şi până în 26 ianuarie, ora 18.00, vremea va continua să se înrăutăţească în sudul şi estul ţării şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.
"În aceste regiuni va ninge abundent, iar stratul de zăpada depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 60...70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada", potrivit ANM.
În Dobrogea şi în sud-estul Munteniei, la începutul intervalului, vor mai fi precipitaţii mixte şi se va produce polei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Codul portocaliu a fost emis pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa, Tulcea, Mehedinţi, Dolj, Olt şi sudul judeţului Argeş, unde va fi viscol, vântul va depăşi la rafală 80-90 de kilometri pe oră, determinând reducerea vizibilităţii sub 50 de metri şi troienirea zăpezii.
Alte 14 judeţe - Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani şi nordul judeţului Argeş - rămân sub avertizarea cod galben de ninsori şi viscol până joi, la ora 18.00.
Meteorologii menţionează că începând de joi seara vremea va deveni geroasă, mai ales noaptea şi dimineaţa, în special în estul şi sudul ţării.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO