AVERTIZARE METEO: Intensificări de vânt şi ger până sâmbătă

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, joi, informarea meteo de intensificări de vânt şi ger, valabilă de joi de la ora 13:00 până sâmbătă la ora 15:00.

Urmărește
1958 afișări
Imaginea articolului AVERTIZARE METEO: Intensificări de vânt şi ger până sâmbătă

AVERTIZARE METEO: Intensificări de vânt şi ger până sâmbătă (Imagine: Ionel Iancu/Mediafax Foto)

Vineri 14 decembrie, vântul se va intensifica în Banat, Crişana, local în Transilvania şi la munte. În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă şi sâmbătă 15 decembrie vor fi intensificări şi în Moldova.  În aceste regiuni, vântul va atinge la rafală viteze de 55...60 km/h şi pe arii restrânse va spulbera sau viscoli zăpada  depusă în zilele  precedente.

Vremea va fi geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în cursul nopţii de joi spre vineri, cu precădere în nord-estul, centrul şi sudul ţării, unde minimele vor coborî frecvent sub -15 grade, până în jurul valorii de -26 de grade în estul Transilvaniei.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -10 şi 0 grade. Temperaturile minime se vor situa de la -24 de grade în estul Transilvaniei până la 1 grad în Dealurile de Vest. În zonele joase, local va fi ceaţă posibil persistentă şi asociată cu depunere de chiciură.

Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor situa, în general, între -10 şi 0 grade .

La Bucureşti, vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ceaţă şi chiciură. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -7 grade, iar cea minimă va fi de -14...-12 grade, uşor mai scăzută la periferie.

La munte, deşi temperatura aerului va creşte uşor, vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros, însă numai izolat şi trecător va fulgui. Vântul se va intensifica cu viteze ce vor atinge la rafală 55...60 km/h şi pe arii restrânse va viscoli sau spulbera zăpada depusă în zilele precedente. Pe văi şi în depresiuni, local va fi ceaţă posibil persistentă şi asociată cu depunere de chiciură.

Administraţia Naţională de Meteorologie precizează că, în funcţie de evoluţia vremii, se vor emite avertizări pentru fenomene meteorologice periculoase imediate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici