Cristian Diaconu s-a prezentat, luni, la Tribunalul Iaşi, unde s-a judecat recursul formulat de procurori, după ce Judecătoria Iaşi a decis, joi, cercetarea acestuia în stare de libertate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul le-a spus magistraţilor că se consideră nevinovat şi că regretă întreaga situaţie creată.,
El a mai afirmat că a încercat să evite accidentul şi că a acţionat toate cele trei frâne, însă acestea nu au funcţionat.
„Am acţionat toate frânele, dar acestea nu au funcţionat. Nu sunt un om nebun ca să fac asta cu intenţie. Mă consider nevinovat şi regret toată situaţia creată. Aş vrea să rămân în libertate pentru a putea lucra şi a-mi putea plăti ratele la casă. Până acum nu am mai avut probleme în societate”, a precizat vatmanul Cristian Diaconu.
Vatmanul tramvaiului a fost reţinut iniţial de poliţişti, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă, însă joi seară magistraţii Judecătoriei Iaşi au decis cercetarea acestuia în stare de libertate.
Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, declara că în acest caz a fost vorba despre o eroare umană a vatmanului, în condiţiile în care testele specialiştilor au arătat că frânele tramvaiului funcţionează.
În urmă cu o săptămână, vatmanul Cristian Diaconu a provocat, în zona „Fundaţie” din municipiul Iaşi, un accident soldat cu un mort şi cinci răniţi grav după ce tramvaiul pe care îl conducea a intrat într-o coloană de maşini care erau oprite pe linia de rulare a mijlocului de transport, la semafor.
Astfel, tramvaiul, care era plin cu pasageri şi care cobora Copoul, a intrat în două maşini care aşteptau la semafor şi a acroşat alte trei autoturisme aflate pe banda de lângă trotuar, după care s-a oprit într-un autobuz care staţiona şi el la semafor.
În urma accidentului, o persoană a murit, rămânând prinsă într-o maşină, sub tramvai.
De asemenea, cinci persoane au fost rănite, patru dintre acestea fiind internate la Spitalul „Sfântul Spiridon”, iar un bărbat care a suferit un traumatism cranian este internat la Spitalul de Neurochirurgie. Alte două persoane au ajuns la spital în urma accidentului, însă nu au necesitat internarea.